Daniel Kehlmann 
Masurarea lumii [EPUB ebook] 

الدعم

Măsurarea lumii a fost tradus în peste patruzeci de limbi și este considerat unul dintre marile romane ale literaturii germane contemporane.
„Daniel Kehlmann e scriitorul central european care redă pe deplin ciudățenia lumii postmoderne în care trăim.’ Jonathan Franzen
Romanul senzațional al lui Daniel Kehlmann redă alternativ povestea vieții celor doi titani ai iluminismului german: naturalistul și exploratorul Alexander von Humboldt și matematicianul și fizicianul Carl Friedrich Gauss. Amândoi pornesc în viață cu ambiția orgolioasă de a decela misterele lumii în care trăiesc. Unul dintre ei va cuceri această lume înfruntândui la propriu vitregiile, urcând vârfurile cele mai înalte, dând piept cu canibalii și urgiile, celălalt va crede în propriul geniu și în progresele tehnicii contemporane. Unul măsoară lumea cu pasul, celălalt o face cu mintea și cu telescopul. Finalul, carei aduce laolaltă, pune însă una dintre cele mai triste și profunde întrebări posibile: care dintre ei a rămas acasă și care a colindat lumea?
„Un roman nici mai mult nici mai puțin decât senzațional! ‘ The Guardian
„O capodoperă.’ Independent on Sunday
„Cel mai mare scriitor german în viață.’ Maxim Biller, Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung

€7.85
طرق الدفع
قم بشراء هذا الكتاب الإلكتروني واحصل على كتاب آخر مجانًا!
لغة روماني ● شكل EPUB ● صفحات 288 ● ISBN 9786069786161 ● حجم الملف 2.6 MB ● الناشر PublishDrive ● نشرت 2023 ● للتحميل 24 الشهور ● دقة EUR ● هوية شخصية 8833819 ● حماية النسخ بدون

المزيد من الكتب الإلكترونية من نفس المؤلف (المؤلفين) / محرر

762٬124 كتب إلكترونية في هذه الفئة