În 1965, o bătrână era găsită moartă într-o cameră de hotel din Nisa. Moartea ei marca sfârșitul unei epoci: era ultima mare curtezană din Europa. Cunoscută drept La Belle Otero, fusese o frumusețe spaniolă vulcanică printre ai cărei protectori s-au numărat kaizerul Wilhelm al II-lea, Prințul de Wales (ulterior regele Eduard al VII-lea) și marele duce Petru Nikolaevici al Rusiei. A acumulat o avere uriașă, pe care însă a pierdut-o la jocurile de noroc. Vieți scandaloase cuprinde poveștile celor mai faimoase (sau rău-famate) femei, a căror pradă o constituiau cei mai bogați și mai puternici bărbați ai timpului lor. Între ele, Thaïs, celebra curtezană din Grecia antică responsabilă pentru incendierea Persepolisului; Marie Duplessis, care a inspirat personajele din Dama cu camelii de Dumas și La Traviata de Verdi; Cora Pearl, despre care se spune că, la una dintre petrecerile ei legendare, s-a servit goală oaspeților pe o tavă de argint; Ninon de L’Enclos, căreia cardinalul Richelieu i-a oferit 50.000 de coroane ca să petreacă o noapte în compania ei; Lola Montez, o falsă dansatoare spaniolă care a provocat o revoluție. Și multe altele…
Ian Graham
Vieţi scandaloase: curtezane, concubine şi amante celebre [EPUB ebook]
Vieţi scandaloase: curtezane, concubine şi amante celebre [EPUB ebook]
قم بشراء هذا الكتاب الإلكتروني واحصل على كتاب آخر مجانًا!
لغة روماني ● شكل EPUB ● صفحات 285 ● ISBN 9789734657605 ● الناشر Polirom ● نشرت 2015 ● للتحميل 3 مرات ● دقة EUR ● هوية شخصية 4768416 ● حماية النسخ Adobe DRM
يتطلب قارئ الكتاب الاليكتروني قادرة DRM