Joshua Foer 
Memoria Inteligenta [EPUB ebook] 
Arta şi ştiinţa De a-ţi Aminti Totul

الدعم

Un om obișnuit irosește cam 40 de zile pe an pentru a compensa lucrurile pe care le-a uitat. O astfel de persoană era și jurnalistul American Joshua Foer… până în 2005, când a asistat la Campionatul de Memorare al Statelor Unite cu intenția de a scrie un articol pentru o revistă. Fascinat de performanțele „atleților minții“, a început să se antreneze în tehnici de memorare, ajutat de Ed Cooke, un tânăr maestru european. A ajuns să stăpânească metode vechi de mii de ani – precum palatul memoriei – folosite de Cicero și de alți mari oratori ai Antichității, dar și de învățații Evului Mediu. După numai un an, Foer a devenit campionul la memorare al SUA, uimind o lume întreagă.
Cartea de față este povestea transformării sale dintr-o persoană obișnuită, care uită unde a pus cheile de la mașină (sau chiar mașina), într-un as al memorării, capabil să retina ordinea cărților dintr-un pachet de joc în cinci minute și să spună pe de rost sute de zecimale ale numărului pi.
Scrisă cu mult umor și cu inteligență, cartea este o pledoarie pentru redescoperirea lumii în care trăim și pentru autodepășire.
Absolut fenomenală… Cartea ne reaminteşte că pornim cu toţii cu acelaşi bagaj; contează ce facem cu el pe drum.
Bill Gates
Captivant… Narațiune inteligentă și amuzantă și, ca și lucrările lui Oliver Sacks, extrasă dintr-un umanism profund.
The New York Times

€4.22
طرق الدفع
قم بشراء هذا الكتاب الإلكتروني واحصل على كتاب آخر مجانًا!
لغة روماني ● شكل EPUB ● صفحات 320 ● ISBN 9786063363634 ● حجم الملف 1.6 MB ● الناشر Litera Media Group ● مدينة San Antonio ● بلد US ● نشرت 2016 ● للتحميل 24 الشهور ● دقة EUR ● هوية شخصية 7587881 ● حماية النسخ بدون

المزيد من الكتب الإلكترونية من نفس المؤلف (المؤلفين) / محرر

21٬822 كتب إلكترونية في هذه الفئة