Kenneth Grahame 
Vântul prin sălcii [EPUB ebook] 

الدعم

„Biblioteca pentru toți copiii“ cuprinde cele mai prețuite opere ale scriitorilor clasici ai literaturii române și universale. Cărțile de neuitat ale copilăriei sunt disponibile astăzi si in format e-book.

Publicată în 42 de limbi, această carte este una dintre cele mai traduse opere după Biblie.

Generații întregi de copii au hoinărit pe meleagurile Angliei în compania Sobolului, a Șoarecelui de apă, a Broscoiului și a Bursucului, prietenii memorabili din Vântul prin sălcii. De la nașterea lor acum mai bine de un secol, pentru a însoți somnul fiului autorului lor, aceste povești despre prietenie în lumea naturii au încântat cititori de toate vârstele. O carte pe care toți o iubim și o citim iar și iar, cu voce tare sau în gând: Vântul prin sălcii. Această carte reprezintă, într-un fel, două cărți într-una. Pe de o parte, sunt capitolele referitoare la aventurile Broscoiului, pe de altă parte sunt cele care explorează emoții omenești precum frica, nostalgia, mirarea, dorul de ducă.

€2.71
طرق الدفع
قم بشراء هذا الكتاب الإلكتروني واحصل على كتاب آخر مجانًا!
لغة روماني ● شكل EPUB ● صفحات 157 ● ISBN 9786066867894 ● حجم الملف 0.3 MB ● الناشر Litera Media Group ● مدينة San Antonio ● بلد US ● نشرت 2016 ● للتحميل 24 الشهور ● دقة EUR ● هوية شخصية 3180240 ● حماية النسخ بدون

المزيد من الكتب الإلكترونية من نفس المؤلف (المؤلفين) / محرر

61٬547 كتب إلكترونية في هذه الفئة