Victoria Hislop 
Cei ce sunt iubiti [EPUB ebook] 

الدعم

Atena 1941. După decenii de incertitudine politică,
Grecia este împărțită între vederile de dreapta și de stânga atunci când este invadată de Germania nazistă.
În vârstă de cincisprezece ani, Themis vine dintr-o familie divizată de certurile politice. Ocupația nazistă adâncește diferendele dintre cei pe care îi iubește și aruncă Grecia într-o sărăcie lucie. Fata vede cum prietenii ei mor de foame, așa că se alătură mișcării de rezistență.
În războiul civil care urmează la finalul ocupației, Themis se înscrie în armata comunistă, unde cunoaște iubirea și ura în formele lor cele mai extreme, precum și paradoxurile unei lupte fratricide între greci.
Închisă pe rând pe insulele unde sunt exilați prizonie­rii politici, Makronisos și apoi Trikeri, Themis întâl­nește o altă prizonieră a cărei soartă se împletește cu a ei în moduri nebănuite. Și își dă seama că trebuie să aleagă între principii și dorința de a fi liberă.
„Istoria văzută de Victoria Hislop
seamănă foarte mult cu personalitatea ei:
plină de compasiune și generoasă.“
Scotsman
„Hislop a făcut o cercetare minuțioasă
și gestionează complexitatea istoriei Greciei cu abilitate și încredere.“
Daily Mail

€7.03
طرق الدفع
قم بشراء هذا الكتاب الإلكتروني واحصل على كتاب آخر مجانًا!
لغة روماني ● شكل EPUB ● صفحات 448 ● ISBN 9786063368417 ● حجم الملف 2.4 MB ● الناشر Litera Media Group ● مدينة San Antonio ● بلد US ● نشرت 2020 ● للتحميل 24 الشهور ● دقة EUR ● هوية شخصية 7732200 ● حماية النسخ بدون

المزيد من الكتب الإلكترونية من نفس المؤلف (المؤلفين) / محرر

751٬632 كتب إلكترونية في هذه الفئة