Arta de a ajunge din punctul în care ne aflăm în punctul în care am vrea să fim
Bestseller Wall Street Journal
„O revelație binevenită‘ – Financial Times
Katy Milkman și-a dedicat cariera de profesor universitar studierii schimbării comportamentului. Inginer de formație, ea abordează fiecare dificultate ca pe o problemă care trebuie rezolvată. Astfel, ea consideră că, pentru a obține schimbări durabile, esențial este nu să-ți stabilești obiective din ce în ce mai îndrăznețe sau să-ți întărești obiceiurile bune, ci să-ți alegi cea mai bună strategie.
Pornind de la cercetările autoarei și ale colaboratorilor ei științifici, cartea oferă metode pentru identificarea și depășirea celor mai comune bariere în calea schimbării, cum ar fi impulsivitatea, tergiversarea, lenea sau uitarea. Prin intermediul unor studii de caz și prin povestiri antrenante, vei afla:
– de ce este atât de important momentul în care alegi să faci o schimbare;
– cum să transformi tentația și inerția în avantaje;
– că oferirea de sfaturi, chiar dacă e vorba de ceva incomod pentru tine, te poate ajuta să realizezi mai mult.
Fie că ești manager, coach sau profesor care dorește să îi ajute pe alții să se schimbe, ori te străduiești să obții o schimbare în viața ta, această carte îți oferă un plan valoros, bazat pe cercetări științifice, pentru a-ți realiza obiectivele și a face schimbări care să dureze toată viața.
Katy Milkman
Cum ne putem schimba [EPUB ebook]
Arta de a ajunge din punctul în care ne aflam în punctul în care am vrea sa fim
Cum ne putem schimba [EPUB ebook]
Arta de a ajunge din punctul în care ne aflam în punctul în care am vrea sa fim
Dieses Ebook kaufen – und ein weitere GRATIS erhalten!
Sprache Rumänisch ● Format EPUB ● Seiten 288 ● ISBN 9786067893885 ● Dateigröße 0.6 MB ● Verlag PublishDrive ● Ort San Antonio ● Land US ● Erscheinungsjahr 2023 ● herunterladbar 24 Monate ● Währung EUR ● ID 8891266 ● Kopierschutz ohne