Abel Sánchez și Joaquín Monegro sunt prieteni încă din copilărie. Abel e sociabil, prietenos, răsfățat de soartă. Pe scurt, un învingător. Joaquín e antipatic, retras și studios, plin de sine și mai ales invidios. Cei doi aleg căi diferite în viață: Abel devine artist, iar prietenul lui studiază Medicina. Când Abel pictează portretul Helenei, verișoara lui Joaquín, de care acesta din urmă este îndrăgostit, iar mai apoi se căsătorește cu ea, Joaquín este iremediabil cuprins de in...
Abel Sánchez și Joaquín Monegro sunt prieteni încă din copilărie. Abel e sociabil, prietenos, răsfățat de soartă. Pe scurt, un învingător. Joaquín e antipatic, retras și studios, plin de sine și mai ales invidios. Cei doi aleg căi diferite în viață: Abel devine artist, iar prietenul lui studiază Medicina. Când Abel pictează portretul Helenei, verișoara lui Joaquín, de care acesta din urmă este îndrăgostit, iar mai apoi se căsătorește cu ea, Joaquín este iremediabil cuprins de invidie. Patima întunecată îl consumă și ajunge să își vadă sufletul otrăvit oglindit peste tot, până și în pacienții săi, în răutatea ascunsă a societății. Sentimentele i se amplifică la nașterea fiului lui Abel și se pare că pizma lui Joaquín nu are leac: până și nepotul născut în urma căsătoriei copiilor celor doi prieteni devine motiv de vrajbă și dezbinare.
Cu multă finețe psihologică, Miguel de Unamuno construiește această variație modernă pe tema mitului lui Cain și Abel, sondând în profunzime resorturile și consecințele invidiei – „păcatul național“ – pe care autorul îl atribuia Spaniei începutului de secol XX.
A doua nuvelă din acest volum (Sfântul martir Manuel cel Bun) este considerată de critici testamentul spiritual al scriitorului. Unamuno introduce aici o perspectivă filosofică ce vizează conștiința oamenilor organizați într-o comunitate, dar și uitarea colectivă luminată fulgurant, din când în când, de o conștiință. Prin intermediul cuvântului scris, eul poate fi creat și recreat și poate contribui la formarea lumii fiecăruia dintre cititorii săi. Este ceea ce face Ángela Carballino atunci când se hotărăște să îndepărteze uitarea, scriindu-și propria evanghelie despre sfântul martir Manuel cel Bun. Ángela își asumă riscul cuvântului scris, despre care „numai Dumnezeu știe care-i va fi soarta“. Chiar dacă episcopul din regiune și autoritățile bisericești s-ar folosi de textul ei pentru a-l condamna pe sfântul Manuel, Ángela se simte nevoită să consemneze tot ce știe despre „adevăratul meu părinte spiritual“, iar asta pentru că misiunea ei este să transmită istoria sfântului, pentru ca acesta să poată fi recreat de alții, de cititorii săi.
