În acest debut extraordinar – o îmbinare de poem în proză, fabulă polifonică şi eseu despre durere –, originalitatea narativă şi tonul plin de compasiune ale lui Max Porter creează un efect uluitor. Vorbind despre adevăruri dureroase şi profund umane, Durerea e o făptură înaripată anunță apariția unui talent cu totul ieşit din comun.
• Câștigător al Premiului Dylan Thomas 2016
• Vândut în Marea Britanie în peste 100.000 de exemplare
• Tradus în peste 20 de limbi
• Câştigător al Premiului Sunday Times pentru tânărul scriitor al anului 2016
• Finalist la Premiul National Book Critics Circle John Leonard (SUA)
• Nominalizat la The Goldsmiths Prize 2015
• Nominalizat la Guardian First Book Award 2015
• Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de Pulse Films.
O țesătură complexă de imagini şi idei, impregnată de poezie, dar care poate fi citită şi ca o poveste pentru copii. Ne schimbă percepția asupra romanului şi a posibilităților sale, vorbindu-ne despre un subiect extrem de delicat, pagină după pagină, ca şi cum am fi purtați pe aripi. The Guardian
Într-un apartament din Londra, doi băieți se confruntă cu insuportabila tristețe provocată de moartea fulgerătoare a mamei lor. Tatăl lor, expert în opera lui Ted Hughes şi romantic dezorientat, îşi imaginează un viitor pustiu, lipsit de sens.
În acest moment de disperare, primesc o vizită de la Kra – dădacă, vindecător, şarlatan, personaj contradictoriu. Atrasă de familia îndoliată, această pasăre „sentimentală’ amenință că va rămâne până când nu vor mai avea nevoie de ea. Şi aşa se şi întâmplă: lunile trec, durerea cedează locul amintirilor, iar mica familie începe să se vindece.
Absolut încântător şi de neuitat. The Times
Max Porter ştie să creeze strălucit această pendulare între fabulă şi dramă de familie… Impresia pe care ți-o lasă romanul lui este profundă şi de durată. Întocmai ca durerea însăşi. The Observer
Nu se compară cu nimic din ce s-a scris până acum. Guardian Books of the Year
Max Porter
Durerea e o făptură înaripată [EPUB ebook]
Durerea e o făptură înaripată [EPUB ebook]
¡Compre este libro electrónico y obtenga 1 más GRATIS!
Idioma Rumano ● Formato EPUB ● Páginas 128 ● ISBN 9786069780633 ● Tamaño de archivo 1.2 MB ● Editorial Pandora M ● País GB ● Publicado 2017 ● Descargable 24 meses ● Divisa EUR ● ID 5400358 ● Protección de copia sin