Miroslav Volf & Matthew Croasmun 
O viaţă ce merită trăită [EPUB ebook] 
Calea către cele mai importante lucruri

Soporte

Calea către cele mai importante lucruri
„O lectură necesară pentru orice vârstă.’ – Booklist
Ce face ca o viață să fie bună? – o întrebare inerentă condiției umane, adresată de oameni din generații, profesii și clase sociale diverse și de către toate școlile de filosofie și teologie. Aceasta este întrebarea cu care ne confruntăm toți, în timp ce încercăm să ne dăm seama cum trebuie să trăim ca să înțelegem sensul și scopul adevărat al vieții.
Miroslav Volf, Matthew Croasmun și Ryan Mc Annally-Linz predau cel mai apreciat curs din programul de științe umaniste al Universității Yale: Life Worth Living. Pornind de la acest curs, cartea de față ne îndeamnă, însoțindu-ne pas cu pas cu sfaturi practice, să explorăm ce înseamnă să trăiești o viață plină. Bazându-se pe o selecție bogată de texte religioase, filosofice și seculare, O viață ce merită trăită oferă cititorilor puncte de plecare, hărți rutiere și reflecții, pentru ca fiecare să conștientizeze care sunt aspectele în care viața proprie are sens și unde este necesar ca lucrurile să se schimbe. Reflecția asupra vieții, așa cum susțin profesorii de la Yale Miroslav Volf, Matthew Croasmun și Ryan Mc Annally-Linz, se află în centrul unei crize cu care se confruntă cultura occidentală, o criză care, arată ei, poate fi ameliorată dacă fiecare întreprinde propria căutare a sensului.
Inspirat din marile religii ale lumii și din figuri seculare impresionant de veridice și curajoase, O viață ce merită trăită este un ghid pentru cea mai presantă întrebare a vieții, cea care ne preocupă pe toți: Cum să trăim?
„O viață ce merită trăită este (…) un compendiu de înțelepciune, punctat de întrebări de mare anvergură, singura carte de care ai nevoie pentru a-ți găsi drumul de la locul în care te fli până acolo unde ești chemat să fii.’ – Kelly Corrigan, autoare de bestsellere NYT, gazda emisiunilor Kelly Corrigan Wonders și Tell Me More de la PBS
„Această carte, care a devenit instant bestseller New York Times, se bazează pe un curs extrem de popular de la Yale, care încearcă să răspundă la vechea întrebare despre sensul vieții… Studenții l-au mai numit cursul despre schimbarea vieții, iar cititorii care aprofundează înțelepciunea acestei cărți și noua perspectivă pe care ea o oferă ar trebui să simtă în același fel.’ – New York Post
„Valoarea acestei cărți rezidă în felul în care comprimă înțelepciunea multor minți și culturi cu privire la întrebările esențiale despre sine, în special despre modul în care eul trebuie înțeles, disciplinat, despre cum poate găsi bucuria, descoperind acea integritate care să fie expresia unei vieți bune. Întrebările sunt vechi de când lumea, dar cartea este eminamente actuală.’ – Marilynne Robinson, câștigătoare a premiului Pulitzer

€10.45
Métodos de pago
¡Compre este libro electrónico y obtenga 1 más GRATIS!
Idioma Rumano ● Formato EPUB ● Páginas 272 ● ISBN 9786064021441 ● Tamaño de archivo 0.9 MB ● Editorial PublishDrive ● País US ● Publicado 2023 ● Descargable 24 meses ● Divisa EUR ● ID 9277054 ● Protección de copia sin

Más ebooks del mismo autor / Editor

40.974 Ebooks en esta categoría