Alan Forrest 
Napoleon. Viață, moștenire, imagine: o biografie [EPUB ebook] 

Support

Biografia sugerează, în chip aproape inevitabil, prin relatarea cronologică a faptelor vieţii acelui individ, începând de la naştere şi continuând cu experienţele trăite pe parcursul anilor, că evenimentele respective au avut o importanţă mai largă, mai cuprinzătoare decât cele ale unui om oarecare, că au contribuit, într-un fel sau altul, la scrierea istoriei acelor vremuri. În cazul lui Napoleon Bonaparte, merită să ne aplecăm şi asupra mitologiei, adăugând-o impresiei generale, create de-a lungul deceniilor de nenumăraţi istorici şi biografi, conform căreia ceea ce a contat în principal a fost omul însuşi, viziunile şi ambiţiile sale, şi nu vremurile în care a trăit ori circumstanţele întâlnite în cale. Puţine personaje istorice s-au bucurat de atâta notorietate şi de atâtea scrieri dedicate şi puţine au fost descrise într-o manieră atât de subiectivă, prezentând întrega istorie a epocii de parcă ar fi fost o reflectare a voinţei şi a dorinţei de putere şi de glorie a unui singur om. Din acest motiv poate că ar fi mai înţelept ca, înainte de orice, să ne oprim un pic şi să începem această carte cu un soi de avertisment.

€4.92
méthodes de payement
Achetez cet ebook et obtenez-en 1 de plus GRATUITEMENT !
Langue Roumain ● Format EPUB ● Pages 356 ● ISBN 9786063305108 ● Taille du fichier 1.1 MB ● Maison d’édition Litera Media Group ● Lieu San Antonio ● Pays US ● Publié 2016 ● Téléchargeable 24 mois ● Devise EUR ● ID 4897834 ● Protection contre la copie sans

Plus d’ebooks du même auteur(s) / Éditeur

4 690 Ebooks dans cette catégorie