Patrick Hedström și colegii săi investighează de această dată misterioasa dispariție, produsă cu zeci de ani în urmă, de Paști, a unei întregi familii care ținea o școală cu internat pe o insulă.
Trecutul erupe cu forță în prezent atunci când Ebba, singura rămasă din familia dispărută, este atacată în vechea casă a părinților, în care s-a întors după o îndelungată absență.
Camilla Läckberg ne oferă o poveste despre disperare, alienare, pasiune și crimă, în care secrete tenebroase ies la suprafață și răni vechi se deschid, amenințând viețile tuturor.
Camilla Läckberg a dobândit statutul unui star rock. Prima ei carte, Prințesa ghețurilor, s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare în 55 de țări. –the Independent
Considerată Agatha Christie a Suediei, Camilla Läckberg a depășit toate recordurile de vânzări, surclasându-l pe compatriotul său, Stieg Larsson. – The Washington Post
„Acum stătea ghemuită în fața pietrei de mormânt și se holba la numele lui Carin și la svastica săpată în piatră. Frunzele galbene i se roteau în jur în vântul rece de octombrie, dar Dagmar aproape că nu-l simțea. Crezuse că n-avea s-o urască atât de tare după moarte, dar stând acolo, în haina ei ruptă, fu năpădită de gânduri negre, de amintirile tuturor anilor de suferință și simți că ura i se trezește din nou în suflet.’