Crimele din Rue Morgue și alte povestiri cuprinde cele mai cunoscute nuvele și povestiri ale lui Edgar Allan Poe, unul dintre cei mai provocatori scriitori ai secolului al XIX-lea. Poe este considerat inventatorul literaturii polițiste și a contribuit, de asemenea, la cristalizarea genurilor științifico-fantastic și horror. Printre povestirile incluse în acest volum se numără Manuscris găsit într-o sticlă, Prăbușirea casei Usher, Crimele din Rue Morgue, O pogorâre în Maelström, Masca Morții Roșii, Misterul Mariei Rogêt, Cărăbușul de aur și Scrisoarea furată, adevărate capodopere ale genului scurt, care i-au consolidat autorului reputația atât în Statele Unite, cât și în Europa.
Poe își alege cea mai neobișnuită realitate, își plasează eroul în cea mai inedită situație, fizică sau psihologică, iar apoi descrie starea lăuntrică a acestui personaj cu o rară acuitate și cu un remarcabil realism… Edgar Poe
prezintă, în cel mai mic amănunt, întreg tabloul închipuit, ori evenimentele, cu o plasticitate uluitoare, încât ajungi să crezi în realitatea sau posibilitatea unui fapt care nu s-a întâmplat niciodată, și nici nu s-ar putea întâmpla.
F.M. Dostoievski
Edgar Allan Poe
Crimele din Rue Morgue și alte povestiri [EPUB ebook]
Crimele din Rue Morgue și alte povestiri [EPUB ebook]
Achetez cet ebook et obtenez-en 1 de plus GRATUITEMENT !
Langue Roumain ● Format EPUB ● Pages 416 ● ISBN 9786063353901 ● Taille du fichier 1.5 MB ● Maison d’édition Litera Media Group ● Lieu San Antonio ● Pays US ● Publié 1900 ● Téléchargeable 24 mois ● Devise EUR ● ID 7426212 ● Protection contre la copie sans