Gheorghe Vîrtosu 
O inimă de Broscuță. Volumul 1. Penița aurie, înger sau călău? [EPUB ebook] 

Support

Trăim într-o societate modernă, tehnologizată la maximum. Avem acces rapid la informații în diferite forme. Nici nu ne mai putem imagina viața altfel!

Dar ne îndepărtăm tot mai mult de spiritualitate…

Apărută la Editura Adenium, O inimă de broscuță vrea să ne amintească (într-o formă originală), că în multe din colțurile pământului, religia și-a pus amprenta în mod hotărâtor asupra istoriei și civilizației. Confruntările ideilor personajelor, originalitatea acestora, momentele lor de meditație, confesiunile pe care și le fac sunt tot atâtea ipostaze în care cititorii se pot regăsi cu ușurință.

Pe măsură ce vom înainta în acest foileton, prefațat de scriitorul ieșean Liviu Antonesei, poveștile eroilor vor deveni din ce în ce mai complexe, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că O inimă de broscuță poate fi considerată o carte de învățătură, un mic tratat (de altfel) de filosofie, o POVESTE PENTRU TOATE VÂRSTELE.

Penița aurie, înger sau călău?, primul volum al seriei O inimă de broscuță semnată Gheorghe Vîrtosu deschide drumul unei incursiuni într-o lume cu totul inedită a copilăriei, a prieteniei și a credinței curate în Dumnezeu. Înscrisă în curentul realismului magic, această lucrare aduce în prim-plan personaje inedite. Dialogurile lor, meditațiile, confesiunile pe care și le fac – o micuță Picătură de Sânge, un Viermișor de Mătase și un Puricel – sunt tot atâtea situații în care fiecare dintre cititori se vor regăsi cu ușurință.

Învățătura finală a acestui volum relevă faptul că Penița aurie, acest instrument simplu, „inocent“ la prima vedere, are de fapt o putere inimaginabilă: ajunsă în mâna gingașă a unui artist, poate da naștere unor lucruri minunate: poezii, opere inestimabile… După cum, ajunsă în mâna unui decizionar, a unui justițiar poate anula libertatea sau chiar viața oricui.

€5.48
méthodes de payement
Achetez cet ebook et obtenez-en 1 de plus GRATUITEMENT !
Langue Roumain ● Format EPUB ● Pages 446 ● ISBN 9786069276761 ● Taille du fichier 4.3 MB ● Maison d’édition Adenium ● Pays US ● Publié 2016 ● Téléchargeable 24 mois ● Devise EUR ● ID 2826230 ● Protection contre la copie sans

Plus d’ebooks du même auteur(s) / Éditeur

58 181 Ebooks dans cette catégorie