John Perkins 
Confesiunile unui asasin economic [EPUB ebook] 

Support

Asasinii economici, scrie John Perkins, sunt profesioniști extrem de bine plătiți, care escrochează țări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcționează bani de la Banca Mondială, de la Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), precum și de la alte organizații străine de „ajutorare“ către seifurile corporațiilor-gigant și către buzunarele acelor câtorva familii de bogătași care controlează resursele naturale ale planetei.

John Perkins este persoana cea mai potrivită să vorbească despre aceste lucruri: chiar el a fost un asasin economic. Meseria lui era aceea de a convinge țările importante pentru SUA, din punct de vedere strategic, să accepte împrumuturi imense pentru dezvoltarea infrastructurii și să se asigure că proiectele profitabile aveau să fie oferite corporațiilor americane. Împovărate de datorii uriașe, aceste țări ajungeau sub controlul guvernului SUA și al Băncii Mondiale, care acționau ca niște cămătari – dictând termenii de returnare a banilor și forțând guvernele țărilor respective să li se supună.

O bombă! Una dintre acele rare situații în care cineva adânc implicat în structurile de tip imperialist, guvernamentale/corporatiste dezvăluie în termeni neechivoci aranjamentele ascunse ale acestora. O extraordinară privire din interior și un curaj moral unic.

€5.42
méthodes de payement
Achetez cet ebook et obtenez-en 1 de plus GRATUITEMENT !
Langue Roumain ● Format EPUB ● Pages 429 ● ISBN 9786066005111 ● Taille du fichier 2.8 MB ● Maison d’édition Litera Media Group ● Lieu San Antonio ● Pays US ● Publié 2016 ● Téléchargeable 24 mois ● Devise EUR ● ID 2761446 ● Protection contre la copie sans

Plus d’ebooks du même auteur(s) / Éditeur

255 667 Ebooks dans cette catégorie