Paul Murdin 
Vietile secrete ale planetelor [EPUB ebook] 

Support

Ghid de utilizare a sistemului solar
„Un adevărat tur de forţă!’ – Nature
Trăim cu impresia că sistemul nostru solar funcţionează cu precizia unui ceasornic sau a unui telescop. Şi, pe termen scurt, aşa şi este. Dar, dacă îi studiem întreaga istorie, vom descoperi
că planetele din care este alcătuit au vieţi foarte interesante, pline de evenimente neprevăzute.
Spre exemplu, ştiaţi că pe Titan, satelitul lui Saturn, se găsesc lacuri de metan lichid înconjurate de dealuri şi văi, la fel ca pe Pământ înainte de apariţia vieţii? Sau că cel mai mare vulcan de pe Marte e de o sută de ori cât cel mai mare vulcan de pe Terra şi că cel mai mare canion marţian este de zece ori mai adânc decât Marele Canion? Sau că, dincolo de pătura de nori albi care o înconjoară, suprafaţa
lui Venus este presărată cu o mulţime de cratere de impact şi conuri vulcanice?
Încununare a unei vieţi închinate astronomiei, fascinanta carte a lui Paul Murdin strânge laolaltă cele mai importante şi mai interesante descoperiridespre planete şi sateliţi, descriind totodată locul nostru în sistemul solar.
„Cu o scriitură elegantă şi inteligentă, noua carte a lui Murdin vădeşte pasiunea sa de o viaţă pentru astronomie şi, cu siguranţă, îi va delecta pe cei care îşi doresc o trecere în revistă a celor mai importante corpuri cereşti din sistemul nostru solar.’ – Publishers Weekly
„O carte extrem de antrenantă, care sintetizează cunoştinţele despre sistemul solar dobândite de-a lungul secolelor, evidenţiind totodată misterele pe care cercetătorii încă nu le-au elucidat.’ – Daily Mail

€6.24
méthodes de payement
Achetez cet ebook et obtenez-en 1 de plus GRATUITEMENT !
Langue Roumain ● Format EPUB ● Pages 256 ● ISBN 9786064013040 ● Taille du fichier 1.4 MB ● Maison d’édition PublishDrive ● Pays GB ● Publié 2022 ● Téléchargeable 24 mois ● Devise EUR ● ID 8429254 ● Protection contre la copie sans

Plus d’ebooks du même auteur(s) / Éditeur

87 603 Ebooks dans cette catégorie