În 1949, regimul comunist român, aflat la începuturile sale, a dezlănțuit o intensă și brutală campanie de colectivizare a agriculturii, după modelul sovietic, într-o țară cu un pronunțat profil agrar. Gail Kligman și Katherine Verdery analizează modul în care colectivizarea a zdruncinat din temelii viața rurală, transformând comunitățile sătești tradiționale în organizații birocratice fundamentate pe „lupta de clasă“. Faptul că oameni slab pregătiți, dintre care mulți nu erau convinși de beneficiile colectivizării, aplicau pedagogii și tehnologii importate din Uniunea Sovietică a avut drept consecință acte de violență greu de controlat chiar și de liderii partidului. Autoarele arată că vastul proces de inginerie socială nu a afectat doar proprietățile țăranilor, ci a fost crucial pentru crearea partidului-stat, a mecanismelor de conducere și a „omului nou“. Având ca surse documente de arhivă, istorii orale și date etnografice, Țăranii sub asediu aruncă o nouă lumină asupra colectivizării din România în epoca sovietică.