Ghidul tău ilustrat pentru a-ți optimiza performanța și a reduce accidentările
„Sunt fascinat de Anatomia baschetului. E una dintre puținele cărți care surprind frumusețea și grația acestui sport.’ – Scottie Pippen, de șase ori campion în NBA, inclus în Naismith Memorial Basketball Hall of Fame
„Pe lângă faptul că arată competența autorilor săi, Anatomia baschetului îi ajută pe jucători să se antreneze mai bine, să se recupereze de pe urma accidentărilor și să-și ducă performanța la cel mai înalt nivel.’ – Dr. James Andrews, celebru chirurg ortoped, fondator al Andrews Sports Medicine and Orthopaedic Center
De ce ai nevoie ca să-ți sporești la maximum randamentul, forța fizică, agilitatea și rapiditatea pe teren?
Anatomia baschetului îți va arăta cum să obții toate acestea prin creșterea forței musculare și prin optimizarea eficienței fiecărei mișcări.
Ghidul de față prezintă 88 dintre cele mai eficiente exerciții specifice jocului de baschet, fiecare fiind însoțit de explicații detaliate și ilustrații color, al căror rol este de a demonstra că există o legătură esențială între exerciții și performanța sportivă.
În plus, îți sunt oferite sfaturi practice despre evoluția pe teren și în cadrul competițiilor. Apoi, vei merge și în sala de antrenamente ca să studiezi îndeaproape cele mai frecvente accidentări la gleznă, genunchi și umăr, precum și ca să afli de ce exerciții ai nevoie pentru o recuperare cât mai rapidă.
Anatomia baschetului este o lectură obligatorie pentru toți cei care apreciază măiestria și suplețea acestui joc – fie ei jucători, antrenori, tehnicieni sau suporteri.
Brian Cole
Anatomia baschetului [EPUB ebook]
Anatomia baschetului [EPUB ebook]
यह ईबुक खरीदें और 1 और मुफ़्त पाएं!
भाषा रोमानियाई ● स्वरूप EPUB ● पेज 256 ● ISBN 9786067893281 ● फाइल का आकार 36.3 MB ● प्रकाशक PublishDrive ● प्रकाशित 2022 ● डाउनलोड करने योग्य 24 महीने ● मुद्रा EUR ● आईडी 8529330 ● कॉपी सुरक्षा Adobe DRM
एक DRM सक्षम ईबुक रीडर की आवश्यकता है