Ioan-Aurel Pop 
Istoria Romanilor Pentru Elevi [EPUB ebook] 

समर्थन

Ioan-Aurel Pop este profesor universitar, autor şi coautor a peste cincizeci de cărţi, tratate şi manuale şi a peste trei sute de studii şi articole, doctor honoris causa al universităţilor din Alba Iulia, Timişoara, Oradea, Cahul, Galaţi, Sibiu, al Universității de Stat din Chişinău, al Universității
Pedagogice Ion Creangă din Chişinău, al Universității Petru Maior din Târgu Mureş, şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Este membru titular al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă de la Salzburg și membru corespondent al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere din Paris. A activat ca director al Institutului Cultural Român din New York (SUA) şi al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia (Italia). Este director al Centrului de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române.
„Trecutul înseamnă viaţă, iar viaţa trebuie respectată şi cunoscută în toate formele sale. Trecutul nu este o vârstă de aur, nu este numai glorie, curaj şi mărire, dar nici numai suferinţă, laşitate şi rele, ci este ca viaţa, le cuprinde pe toate cele omeneşti.“
Ioan-Aurel Pop

€7.03
भुगतान की विधि
यह ईबुक खरीदें और 1 और मुफ़्त पाएं!
भाषा रोमानियाई ● स्वरूप EPUB ● पेज 240 ● ISBN 9786063360503 ● फाइल का आकार 15.7 MB ● प्रकाशक Litera Media Group ● शहर San Antonio ● देश US ● प्रकाशित 2016 ● डाउनलोड करने योग्य 24 महीने ● मुद्रा EUR ● आईडी 7458089 ● कॉपी सुरक्षा के बिना

एक ही लेखक से अधिक ईबुक / संपादक

23,044 इस श्रेणी में ईबुक