Publicată inițial, în prima ediție în 1785, cu titlul Grundlegung zur Metaphysik der Sitten, este una dintre cele mai influente creații din întreaga operă filosofică a lui Immanuel Kant și, totodată, un reper în istoria filosofiei universale. Lucrarea filosofului german cuprinde o prefață, trei secțiuni – Trecerea de la cunoașterea rațională comună a moravurilor la aceea filosofică, Trecerea de la înțelepciunea morală populară la metafizica moravurilor, Trecerea de la metafizica moravurilor la critica rațiunii pure practice – și o remarcă finală, precedate de nota traducătorului, Valentin Mureșan. În prefață, Kant pledează pentru o metafizică a moravurilor și discută despre metodologia pe care a folosit-o. El pornește de la împărțirea filosofiei grecești în fizică, etică și logică. În prima secțiune, după cum și titlul sugerează, se face trecerea de la forma cunoașterii comune privind moravurile la cea filosofică. El discută, printre altele, despre voința bună și datorie. În secțiunea a doua se aprofundează problema imperativelor. În ultima secțiune, Kant discută despre voință, libertate. De fapt, cea de-a treia secțiune reprezintă punctul de pornire de la care Kant a dezvoltat Critica rațiunii practice, publicată în 1788.
Kant Immanuel
Întemeierea metafizicii moravurilor [EPUB ebook]
Întemeierea metafizicii moravurilor [EPUB ebook]
यह ईबुक खरीदें और 1 और मुफ़्त पाएं!
भाषा रोमानियाई ● स्वरूप EPUB ● पेज 102 ● ISBN 9786065873148 ● प्रकाशक ALL ● प्रकाशित 2016 ● डाउनलोड करने योग्य 3 बार ● मुद्रा EUR ● आईडी 4074006 ● कॉपी सुरक्षा Adobe DRM
एक DRM सक्षम ईबुक रीडर की आवश्यकता है