Annie Ernaux 
Anii [EPUB ebook] 

Supporto

Premiul Nobel pentru Literatură 2022
„Una dintre cele mai bune cărți pe care le vei citi vreodată!’ Deborah Levy
La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu’, alegând să folosească „noi’. Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii.
Cu acest roman total, care s-a sedimentat de-a lungul a trei decenii, Annie Ernaux își exploatează în mod magistral întreaga memorie.’ Le Monde
„Anii constituie o revoluție, nu doar în arta autobiografiei, ci și în artă pur și simplu. Cartea lui Annie Ernaux îmbină memoriile, visele, faptele și meditațiile într-o evocare unică a vremurilor în care am trăit și încă trăim.’ John Banville
„Anii este o meditație filosofică scrisă în ritmul unei curse nebunești de-a lungul deceniilor.’ Kapka Kassabova
„Una dintre foarte puținele cărți cu adevărat mari din literatura contemporană.’ Emmanuel Carrère

€9.46
Modalità di pagamento
Acquista questo ebook e ricevine 1 in più GRATIS!
Lingua Rumeno ● Formato EPUB ● Pagine 240 ● ISBN 9786069786307 ● Dimensione 1.5 MB ● Casa editrice PublishDrive ● Pubblicato 2023 ● Scaricabile 24 mesi ● Moneta EUR ● ID 8886465 ● Protezione dalla copia senza

Altri ebook dello stesso autore / Editore

771.468 Ebook in questa categoria