Bjørnstjerne Bjørnson 
Moștenirea familiei Kurt [EPUB ebook] 

Supporto

„Nu sunt dintre cei care cred că artistul, scriitorul sunt scutiți de responsabilități. Dimpotrivă, responsabilitatea lor este mai mare decât a celorlalți oameni pentru că ei se află în capul coloanei și trebuie să arate drumul de urmat. Sunt adânc recunoscător Academiei Suedeze pentru că mi-a recunoscut eforturile în această direcție și vreau să ridic acum paharul pentru succesul activității sale în promovarea a ceea ce este reprezentativ și nobil în literatură.“ – Bjørnstjerne Bjørnson, Discursul de la Stockholm, 1903

„Autor al primelor drame istorice moderne în Norvegia, al unor saga care i-au influențat, printre alții, pe Selma Lagerlöf sau Knut Hamsun, Bjørnson rămâne, alături de Henrik Ibsen, Alexander Kielland și Jonas Lie, unul dintre cei patru autori majori (De Fire Store) ai Norvegiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea.“ – Andreea Răsuceanu

„Când se rostește numele lui Bjørnson, parcă s-ar desfășura stindardul Norvegiei. Cu calitățile și lipsurile lui, cu geniul și cu slăbiciunile sale, el e tot atât de complet norvegian pe cât de complet francez este Voltaire. În personalitatea sa, Bjørnson rezumă întregul popor. Nici un alt contemporan nu reprezintă atât de desăvârșit dragostea acestui popor față de patrie și de libertate, conștiința de sine, sinceritatea și energia sa tânără.“ – Georg Brandes

€1.89
Modalità di pagamento
Acquista questo ebook e ricevine 1 in più GRATIS!
Lingua Rumeno ● Formato EPUB ● Pagine 329 ● ISBN 9786068481401 ● Dimensione 1.0 MB ● Casa editrice Litera Media Group ● Città San Antonio ● Paese US ● Pubblicato 2016 ● Scaricabile 24 mesi ● Moneta EUR ● ID 2761471 ● Protezione dalla copia senza

Altri ebook dello stesso autore / Editore

769.864 Ebook in questa categoria