În personalitatea umană, ca și în natură, lumina și întunericul se află într-un raport de interdependență, formează un întreg. Așezăm în lumină anumite aspecte ale noastre, vrem ca acestea să fie văzute și lăsăm în umbră alte aspecte. Această metaforă a luminii și umbrei se regăsește în două concepte definite de către C.G. Jung: persona și umbra. În timp ce persona reglementează relația cu lumea exterioară, prin umbră sunt definite acele trăsături ale personalității care nu sunt arătate lumii, pe care alți oameni nu au cu niciun chip voie să le vadă. De aceea, atunci când ne ocupăm de umbră este esențial să ajungem să o acceptăm, să înțelegem că lumina și întunericul își au ambele locul în viața omului. Verena Kast ne oferă acces la această cealaltă jumătate, mai incomodă, a noastră.

„Umbra ne este nespus de penibilă. Când suntem surprinși asupra unui comportament de umbră, adică asupra unui comportament care nu corespunde idealului Eului nostru, ne rușinăm. Acesta este și motivul pentru care avem tendința de a proiecta asupra altor persoane, de a percepe la alții anumite aspecte mai întunecate ale personalității noastre. Acești oameni sunt țapii noștri ispășitori, la ei ne deranjează ceea ce aparține de fapt umbrei noastre – sau are, cel puțin, o legătură cu aceasta.“ – Verena Kast

„Dacă acceptăm însă umbra, aceasta poate avea de cele mai multe ori efecte pozitive, ne îmbogățește și vitalizează – și conferă mai multă autenticitate vieții noastre. Dacă privim mai atenți explicațiile lui Jung referitoare la umbra pozitivă, constatăm că se referă, de fapt, la umbra înțeleasă drept ceea ce ne este încă străin. Jung a elaborat o teorie a inconștientului în care acesta nu este înțeles doar ca rezervor care colectează tot ce este refulat și uitat, ci ca nivel psihic din care ne vin mereu impulsuri noi, o expresie a unei evoluții psihice care se continuă până la moarte. De aceea, în psihicul nostru va exista întotdeauna și ceva ce ne este străin și care se cere integrat.“ – Verena Kast