Amiens, Franța, 1910. Stephen Wraysford, un tânăr englez de douăzeci de ani, întâlnește dragostea vieții lui în persoana lui Isabelle Azaire, soția unui proprietar de fabrici textile cu care a fost trimis să stabilească relații de afaceri. Stephen își convinge iubita să părăsească împreună cu el atmosfera sufocantă a vieții de familie provinciale, dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată când Isabelle rămâne însărcinată. Profund marcat de această relație, Stephen o va duce cu el, îngropată în adâncul sufletului, în tranșeele marelui război care cuprinde Europa șase ani mai târziu. Experiența radicală a celui mai cumplit conflict din istoria de până atunci a omenirii îl transformă lăuntric și îi deschide perspectiva unei noi vieți – paradoxal, prin întoarcerea la Amiens pentru a regăsi iubirea și apoi prin salvarea lui, în urma unei explozii în subterane, de către un ofițer neamț cu care fraternizează.
Cu o galerie de personaje memorabile, de o mare complexitate psihologică, și cu o scriitură de o intensitate şi o frusteţe tulburătoare, romanul lui Sebastian Faulks este o emoționantă meditaţie asupra naturii umane şi un omagiu adus soldaţilor britanici participanţi la Primul Război Mondial.
Ambițios, excesiv, violent, răscolitor, Cântecul păsărilor este cu siguranță un mare roman.
The New Yorker
Uimitor… L-am citit și l-am recitit, dar nu mă pot gândi la nici un alt roman care să mă fi mișcat într-atât sau care să mă fi făcut să reflectez atât de mult la condiția umană.
Daily Mail
Sebastian Faulks
Cântecul păsărilor [EPUB ebook]
Cântecul păsărilor [EPUB ebook]
Beli ebook ini dan dapatkan 1 lagi PERCUMA!
Bahasa Romanian ● Format EPUB ● Halaman-halaman 420 ● ISBN 9786063354403 ● Saiz fail 2.1 MB ● Penerbit Litera Media Group ● Bandar raya San Antonio ● Negara US ● Diterbitkan 1900 ● Muat turun 24 bulan ● Mata wang EUR ● ID 7431052 ● Salin perlindungan tanpa