Sigmund Freud 
Despre nervozitatea moderna [EPUB ebook] 

Sokongan

Noua colecție, Freud despre… își propune să aducă în atenția cititorilor mai mult sau mai puțin familiarizat cu psihanaliza o serie de lucrări ale marelui gânditor, într-un format accesibil și adaptat cerințelor lumii moderne. Ele au fost selectate cu dificultate din vasta operă freudiană, căci alegerea unora a reprezentat o nedreptate adusă altora. Temele tratate sunt mereu actuale, căci, în ciuda progreselor din planul exterior, mintea omenească nu s-a schimbat prea mult în ultima sută de ani. Astfel, la întrebarea pusă de revista Time în 1993, „A murit Freud?’, răspunsul nostru este un „nu’ categoric.
Cititorul va găsi, sperăm, în paginile acestor cărticele, esențele prețioase ce se află adesea în recipiente de mici dimensiuni – pentru a-l călăuzi în perpetua sa căutare și pentru a-i oferi reprerele necesare pe drumul cunoașterii.
„Una dintre nedreptățile sociale cele mai fățișe este atunci când standardul cultural pretinde de la toate persoanele aceeași conduită în viața sexuală, care pentru unii reușește fără efort, grație organizării lor interne, în timp ce altora le pretinde cele mai grele jertfe psihice.’
– Sigmund Freud
„În condițiile dezamăgirii sufletești și lipsei trupești, care reprezintă soarta celor mai multe căsnicii, ambele părți sunt transpuse la starea de dinainte de căsătorie, sărăcite doar cu o iluzie și din nou pradă necesității de a și domina și devia pulsiunile sexuale.’
– Sigmund Freud
***
Volumul de față cuprinde o serie de lucrări despre nevroză, ordonate, cel puțin în intenție, astfel încât să introducă cititorul în această temă pe poarta largă a categoriei generale, pentru ca apoi drumul să se ramifice și să se îngusteze, pe măsură ce ideile încep să devină mai particulare și mai aplicate.
Acesta cuprinde următoarele texte: „Sexualitatea în etiologia nevrozelor’ preluat din Opere esențiale, vol. 5, Studii despre sexualitate, București, Trei, 2010 „Morala sexuală culturală și nervozitatea modernă’, preluat din Opere esențiale, vol. 9, Studii despre societate și religie, București, Trei, 2010; „Despre tipurile de îmbolnăviri de nevroză’ , preluat din Opere esențiale, vol. 6, Inhibiție, simptom, angoasă, București, Trei, 2010;„Opiniile mele despre rolul sexualității în etiologia nevrozelor’, preluat din Opere esențiale, vol. 5, Studii despre sexualitate, București, Trei, 2010; și „Predispoziția la nevroza obsesională. O contribuție la problema alegerii nevrozei’, preluat din Opere esențiale, vol. 7, Nevroză, psihoză, perversiune, București, Trei, 2010.

€5.63
cara bayaran
Beli ebook ini dan dapatkan 1 lagi PERCUMA!
Bahasa Romanian ● Format EPUB ● Halaman-halaman 176 ● ISBN 9786064012555 ● Saiz fail 0.5 MB ● Penerbit PublishDrive ● Negara GB ● Diterbitkan 2022 ● Muat turun 24 bulan ● Mata wang EUR ● ID 8429223 ● Salin perlindungan tanpa

Lebih banyak ebook daripada pengarang yang sama / Penyunting

77,543 Ebooks dalam kategori ini