Sophie Barnes 
Ducele dorintelor ei [EPUB ebook] 

Sokongan

SERIA „DIAMANTE NEȘLEFUITE”
Când Thomas Heathmore, duce de Coventry, este de acord să devină protectorul și însoțitorul Ameliei Matthews, sora mai mică a prietenului său, cât timp acesta este plecat din Londra, nu se așteaptă ca tânăra să fie atât de încăpățânată și de reticentă față de regulile aristocrației. Ba chiar nu pare deloc interesată de balurile din înalta societate și nici de găsirea unui soț potrivit. În schimb, vrea să deschidă o școală pentru copiii săraci și nimic nu îi stă în calea îndeplinirii acestui vis. Forțat de împrejurări, Thomas se oferă să o ajute în acest demers, pentru a o proteja. Dar ceea ce la început este o simplă responsabilitate se transformă curând într-o adevărată ispită.
Viața Ameliei s-a schimbat complet de când fratele ei a moștenit titlul de duce, fiind nevoită să ia lecții de etichetă și să se comporte conform normelor. Ea refuză să accepte sfaturile lui Thomas, dar nu îi este deloc ușor să ignore prezența chipeșului duce pe care îl iubește în secret din clipa în care a dansat prima dată cu el. Însă Amelia descoperă că înalta societate e un loc periculos și că o indiscreție poate declanșa un scandal – sau o poate ademeni să cedeze complet în fața ducelui dorințelor ei…
„Sophie Barnes creează personaje de secol 18 în care cititoarele din secolul 21 se pot regăsi cu ușurință.” Kirkus Reviews

€2.81
cara bayaran
Beli ebook ini dan dapatkan 1 lagi PERCUMA!
Bahasa Romanian ● Format EPUB ● Halaman-halaman 288 ● ISBN 9786063370625 ● Saiz fail 2.4 MB ● Penerbit Litera Media Group ● Bandar raya Montefranco ● Negara IT ● Diterbitkan 2019 ● Muat turun 24 bulan ● Mata wang EUR ● ID 7906894 ● Salin perlindungan tanpa

Lebih banyak ebook daripada pengarang yang sama / Penyunting

773,871 Ebooks dalam kategori ini