Cum ne modelează personalitatea viața? Putem schimba ceva în această privință?
Ești programat să fii mereu fericit sau condamnat la nefericire? Crezi că îți poți
controla viitorul sau navighezi pe valurile unui destin necunoscut? Ai fi mai fericit
sau doar mai puțin adaptat din punct de vedere social dacă ți-ar păsa mai puțin
de ce cred ceilalți despre tine?
În ultimele câteva decenii, noile cercetări științifice au transformat radical vechile
idei despre natura personalității umane. Neurocercetători, biologi și psihologi au
reexaminat teoriile lui Freud și Jung, precum și psihologia umanistă a anilor 1960,
răsturnând categorizările simpliste ale tipurilor de personalitate și dezvoltând noi
instrumente și metode pentru a analiza cine suntem. Renumitul profesor Brian
R. Little, un pionier în cercetarea psihologică, ne împărtășește în cartea de față
numeroase informații și explicații despre cine suntem, de ce acționăm așa cum
o facem, ce putem și ce nu putem schimba și cum putem evolua cel mai bine,
ținând cont de natura noastră.
Profesorul Brian R. Little este un cercetător recunoscut internațional, care susține
prelegeri în domeniul psihologiei personalității și al psihologiei motivaționale.
În prezent, este membru al Institutului Stării de Bine și director al Grupului de Cercetare
pentru Ecologie Socială, în cadrul Facultății de Psihologie, la Universitatea
Cambridge; profesor emerit la Universitatea Carleton. Anterior, a predat la Universitățile
Mc Gill, Oxford și Harvard. A fost ales trei ani la rând „Profesorul preferat“
de către seriile de studenți din anii terminali de la Harvard.
Brian R. Little
Psihologia personalitatii si arta de a te simti bine [EPUB ebook]
Psihologia personalitatii si arta de a te simti bine [EPUB ebook]
Koop dit e-boek en ontvang er nog 1 GRATIS!
Taal Roemeens ● Formaat EPUB ● Pagina’s 288 ● ISBN 9786063350375 ● Bestandsgrootte 1.4 MB ● Uitgeverij Litera Media Group ● Stad San Antonio ● Land US ● Gepubliceerd 2020 ● Downloadbare 24 maanden ● Valuta EUR ● ID 7417966 ● Kopieerbeveiliging zonder