Peredonov este profesor într-un orășel de provincie din Rusia țaristă. Lipsit de calități morale
și de merite intelectuale, în timp ce este vânat de familiile care au fete de măritat, Peredonov
își stabilește obiectivul absurd de a fi numit inspector. Mașinațiile nu mai puțin imoralei sale concubine sunt menite să-i dea de înțeles că doar căsătoria cu ea ar putea să-i asigure aspirantului accesul la funcția râvnită. Mizantrop și oportunist, narcisist și corupt, antieroul romanului devine paranoic până la delir și până la crimă.Alături de personajul principal, evoluează o varietate de figuri tipice din societatea măruntăa vremii, îmbogățite, însă, cu caracteristici inedite care dau fiecăreia individualitate.
Demonul meschin a fost perceput ca un rechizitoriual societății ruse a vremii, ocombinație între tendințelesimboliste și tradiția mareluirealism rus.
O conștiință torturată de „blestemateleprobleme“ ale vieții, aspirând spreperfecțiune și veșnic dezamăgită deimperfecțiunea naturii umane, sfâșiată de propriile sale antinomii, ca și de
vulgaritatea mediului înconjurător. Acesta este portretul spiritual al lui Feodor Sologub – o conștiință tragică pachet a literaturii ruse, așa cum ne apare în capodopera sa, Demonul meschin.
Tamara Gane
Feodor Sologub
Demonul Meschin [EPUB ebook]
Demonul Meschin [EPUB ebook]
Koop dit e-boek en ontvang er nog 1 GRATIS!
Taal Roemeens ● Formaat EPUB ● Pagina’s 448 ● ISBN 9786063352591 ● Bestandsgrootte 2.5 MB ● Uitgeverij Litera Media Group ● Stad San Antonio ● Land US ● Gepubliceerd 2020 ● Downloadbare 24 maanden ● Valuta EUR ● ID 7418005 ● Kopieerbeveiliging zonder