Shashi Tharoor 
Nehru. Inventarea Indiei [EPUB ebook] 

Ondersteuning

În 1919, Jawaharlal Nehru s-a alăturat Congresului Național Indian, care lupta pentru eliberarea de sub stăpânirea britanicilor. El a fost puternic influențat de liderul organizației, M. Gandhi. În timpul anilor 1920 și 1930, Nehru a fost încarcerat în repetate rânduri de britanici pentru neascultare civilă. În 1928, a fost ales președinte al Congresului. Viziunea și implicarea sa politică avea să schimbe în mod decisiv soarta Indiei!

Nehru, în funcție de paradigmele dominante ale cercetării istorice, a fost prezentat în diferite feluri. A fost, pe de-o parte, subiect al unor studii monografice amănunțite, dar și subiect al unor abordări comportamentaliste și psihoanalitice care s-au axat prea mult pe raporturile dintre viața sa publică și cea particulară.

În acest volum,  Tharoor, pornind de la moștenirea intelectuală și politică a lui Nehru, propune o nouă interpretare a personalității primului prim-ministru al Indiei independente, în context ideologic.

„Importanța acestor cărți pentru societățile postcomuniste constă în „reinventarea politicii” văzută ca rezultat al acțiunii liderilor, precum și în faptul că ele postulează nevoia de re-examinare a influenței globale a doctrinei lui Nehru după căderea comunismului. (…) În mod deosebit, cartea lui Tharoor reinterpretează personalitatea lui Nehru, „acest mare reprezentant al naționalismului secolului XX”, din perspectiva începutului de secol XXI. Cum trebuie contextualizată personalitatea lui Nehru și care este interpretarea lui Tharoor? Întorcându-se la cei patru piloni ai moștenirii politice a lui Nehru, el scrie: «Democrația e în suferință, secularismul este asediat, nealinierea este aproape complet uitată, iar socialismul abia mai rezistă»”.

Iulia Voina-Motoc

 

„Într-un moment în care o Indie aparent încă marcată de tradiția nehruvianismului pășește în secolul 22 XXI, prea puțin din moștenirea lui Nehru pare să fi rămas intactă. India s-a îndepărtat în mare parte de aceasta și la fel s-a întâmplat (în diverse forme) cu restul lumii în curs de dezvoltare căreia nehruvianismul i se adresa odinioară. Într-un moment în care India se apropie de sfârșitul celui de-al șaselea deceniu de când și-a cucerit independența de sub Administrația Britanică, s-a petrecut o transformare – încă incompletă – înlocuind, în chiar esența lor, principalele crezuri nehruviene asupra națiunii post-coloniale”. Autorul

(***)

 

„Shashi Tharoor reuşeşte să surprindă, în modul cel mai concis şi accesibil, un om de un caracter extrem de complex, o mare personalitate istorică şi politică, extrem de relevantă şi astăzi… Calitatea lui Shashi Tharoor de cetăţean al lumii şi oficial al Naţiunilor Unite, îmbinată cu talentul său literar, îl recomandă ca specialistul cel mai în măsură să contureze un portret credibil al unuia dintre conducătorii cei mai importanţi din secolul al XX-lea.”

STROBE TALBOTT

 

„Arta lui Tharoor constă în felul în care transmite cititorului dragostea lui pentru India.”

ATLANTA JOURNAL-CONSTITUTION

€3.75
Betalingsmethoden
Koop dit e-boek en ontvang er nog 1 GRATIS!
Taal Roemeens ● Formaat EPUB ● Pagina’s 306 ● ISBN 9786067487534 ● Vertaler Shashi Tharoor & Shashi Tharoor ● Uitgeverij Editura Paideia ● Gepubliceerd 2023 ● Downloadbare 3 keer ● Valuta EUR ● ID 9017024 ● Kopieerbeveiliging Adobe DRM
Vereist een DRM-compatibele e-boeklezer

4.831.886 E-boeken in deze categorie