Erich Maria Remarque 
Obeliscul negru [EPUB ebook] 

Wsparcie

Suntem în primăvara anului 1923, când Germania încearcă să-şi revină după Primul Război Mondial. Inflaţia creşte, iar marca germană se devalorizează şi ajunge să fie folosită drept hârtie de tapet în odăile celor disperaţi, ca un accesoriu al indiferenţei. Tânărul Ludwig Bodmer, angajat al firmei de monumente funerare Heinrich Kroll & Fiii, face cunoştinţă cu mica societate boemă care-l ajută să-şi uite măcar pentru o noapte, două îndoielile. Cu toată degradarea economică ce apasă viaţa locuitorilor, şarmul şi eleganţa anilor 1920 supravieţuiesc şi schiţează o mică pânză a existenţei vag amprentate de un lux vetust în hotelul Walhalla, în clubul de noapte Rote Muhle şi la bodega Blume. Ludwig, a cărui tinereţe a fost furată de război, e frământat de întrebări legate de viaţă în mijlocul acestui haos. Aşa ajunge să o întâlnească pe Isabelle, tânăra tulburată alături de care speră că va găsi iubirea, salvarea atât de căutată, dar şi sensul atrocităţilor unui război pe care lumea, încercând să subziste, deja începe să le uite.

€9.14
Metody Płatności
Kup ten ebook, a 1 kolejny otrzymasz GRATIS!
Język Rumuński ● Format EPUB ● Strony 336 ● ISBN 9789734667260 ● Rozmiar pliku 0.9 MB ● Wydawca Polirom ● Opublikowany 2017 ● Do pobrania 24 miesięcy ● Waluta EUR ● ID 5406734 ● Ochrona przed kopiowaniem bez

Więcej książek elektronicznych tego samego autora (ów) / Redaktor

43 401 Ebooki w tej kategorii