Valcan Ciprian 
Elogiul bâlbâielii [EPUB ebook] 

Wsparcie

Noua lucrare a filosofului Ciprian Vălcan nu se prezintă cititorului nici sub o formă inedită, nici cu un conținut strict determinabil, ci cu un set nou de teme mai mult sau mai puțin actuale din sfera culturală, pe marginea cărora autorul țese un discurs foarte elegant, păstrându-și amprenta originală prin sarcasmul neașteptat de proaspăt și de bine temperat, dar și prin dezinvoltura cu care manipulează obiectele intelectului, obținând cu o reconfortantă ușurință formule originale și perspective noi acolo unde eruditul clasic simte imediat impulsul de a concedia orice tentativă de abordare, chiar după simpla anunțare a subiectului.


Autorul ocolește cu grație formele clasice – cum ar fi sinecdoca și chiasmul –, permițându-și-le doar acolo unde simte nevoia unui contrapunct odihnitor. Nu întâmplător cititorul va fi tentat să facă asocieri cu un discurs muzical, căci eseurile și reflecțiile din Elogiul bâlbâielii păstrează în permanență rezonanța proteică a unor construcții muzicale și ritmul ludic al secvențelor de lungimi moderate.

€3.32
Metody Płatności
Kup ten ebook, a 1 kolejny otrzymasz GRATIS!
Język Rumuński ● Format EPUB ● Strony 163 ● ISBN 9786065871243 ● Wydawca ALL ● Opublikowany 2016 ● Do pobrania 6 czasy ● Waluta EUR ● ID 2749310 ● Ochrona przed kopiowaniem Adobe DRM
Wymaga czytnika ebooków obsługującego DRM

Więcej książek elektronicznych tego samego autora (ów) / Redaktor

4 814 872 Ebooki w tej kategorii