În 1859, în bătălia de la Solferino, soldadul Joseph Trotta, țăran din satul sloven Sipolje, într-un moment de prezență de spirit, salvează viața împăratului Franz Joseph. Este avansat, este decorat, este înnobilat și astfel destinul lui și al descendenților se schimbă. La începutul secolului XX, nepotul eroului de la Solferino, tânărul baron Carl Joseph von Trotta und Sipolje, este sublocotenent de cavalerie în armata Imperiului Austro‑Ungar. Nepotrivit pentru cariera militară, sensibil, vulnerabil, lipsit de înțelegere și afecțiune, tânărul se implică de timpuriu în aventuri galante, iar moartea unor apropiați agravează natura lui depresivă. Marșul lui Radetzky este romanul unei familii devotate necondiționat împăratului și al ascensiunii care produce angoasă existențială celor trei generații urmărite. Este, în același timp, romanul unui imperiu, de la primele semne de declin, până în pragul prăbușirii totale.
Capodopera lui Joseph Roth descrie lumea înainte de șocul Primului Război Mondial și colapsul unei societăți amestecate, cu regulile ei rigide și nelipsitele plăceri.
The Guardian
Întreaga operă a lui Joseph Roth esteo tragédie humaine distilată prin mijloacele ficțiunii moderne. Nici un alt scriitor contemporan, poate cu excepția lui Thomas Mann, nu a ajuns atât de aproape de desăvârșire. Nadine Gordimer
Joseph Roth
Marșul Lui Radetzky [EPUB ebook]
Marșul Lui Radetzky [EPUB ebook]
Cumpărați această carte electronică și primiți încă 1 GRATUIT!
Limba Română ● Format EPUB ● Pagini 512 ● ISBN 9786063353925 ● Mărime fișier 2.0 MB ● Editura Litera Media Group ● Oraș San Antonio ● Țară US ● Publicat 2020 ● Descărcabil 24 luni ● Valută EUR ● ID 7443953 ● Protecție împotriva copiilor fără