Kat Santos nu-l mai văzuse pe proprietarul Night Light de ani de zile. Asta până când Quinn decide brusc să o răpească și să o acuze că i-a înscenat uciderea vampirilor. Dându-și seama că inamicul îi joacă pe degete, cele două familii își unesc forțele pentru a opri vampirii să le terorizeze orașul.
Quinn Wilder a urmărit-o cu ochii flămânzi ai unei pume încă din ziua în care s-a născut. Când a devenit adolescentă, tentația de a o pretinde ca partenera sa, s-a transformat instant într-o prăpastie între el și frații ei supraprotectori. Când părinții lor s-au ucis reciproc în luptă, legăturile dintre cele două familii au fost întrerupte iar ea a fost luată în siguranță în afara ariei lui de întindere. Urmărind-o de la distanță, Quinn constată că războiul vampirilor are punctele sale bune atunci când ea uită să stea deoparte. Kat Santos nu-l mai văzuse pe proprietarul Night Light de ani de zile. Asta până când Quinn decide brusc să o răpească și să o acuze că i-a înscenat uciderea vampirilor. Dându-și seama că inamicul îi joacă pe degete, cele două familii își unesc forțele pentru a opri vampirii să le terorizeze orașul. Pe măsură ce războiul subteran escaladează, la fel o fac și flăcările dorinței deoarece, ceea ce a început ca o răpire se transformă rapid într-un joc periculos de seducție.
Amy Blankenship
Lumina Nopții (Legături De Sânge Cartea 2) [EPUB ebook]
Legături De Sânge Cartea 2
Lumina Nopții (Legături De Sânge Cartea 2) [EPUB ebook]
Legături De Sânge Cartea 2
Купите эту электронную книгу и получите еще одну БЕСПЛАТНО!
язык румынский ● Формат EPUB ● страницы 413 ● ISBN 9788835425779 ● Размер файла 0.3 MB ● Возраст 22-99 лет ● Переводчик Valentin Ciontea ● издатель Tektime ● город Montefranco ● Страна IT ● опубликованный 2021 ● Загружаемые 24 месяцы ● валюта EUR ● Код товара 7879321 ● Защита от копирования без