Johanna Lindsey 
Jurnalul unei iubiri [EPUB ebook] 

поддержка

Cel mai preţios dar pe care îl poţi face este iubirea necondiţionată… Numeroasa familie Malory se reunește cu ocazia sărbătorilor, însă tensiunile inerente din nonconformistul clan tind să strice atmosfera festivă. Însă când în salonul din Haverston apare pe neaşteptate un pachet frumos ambalat, curiozitatea tuturor este stârnită. Cine l-a pus acolo? Şi cui îi este destinat? Misteriosul cadou se dovedeşte a fi un caiet vechi, dar de o valoare inestimabilă. Este jurnalul primului marchiz de Haverston şi al soţiei sale, fascinanta Anastasia, o țigancă de o frumusețe uimitoare. Familia Malory are astfel prilejul să afle lucruri necunoscute până atunci despre strămoşii lor – despre Anastasia, care dorea să îşi găsească sufletul-pereche într-un bărbat străin de obiceiurile neamului ei, pentru a se salva de căsătoria cu bruta căreia îi fusese promisă din copilărie. Şi despre Christopher Malory, superbul lord englez care, deşi era fermecat de superba necunoscută, nu ar fi aceptat niciodată să încheie o asemenea mezalianţă. Însă prejudecăţile şi convenţiile sociale nu pot reprezenta un obstacol în calea iubirii adevărate. Iar dragostea minunată care a înflorit în prag de sărbătoare cândva, la Haverston, îi va inspira pe urmașii din familia Malory, oferindu-le răspunsuri la dileme care păreau fără rezolvare și reamintindu-le că visurile devin realitate când îți asculți inima.

€0.80
Способы оплаты
Купите эту электронную книгу и получите еще одну БЕСПЛАТНО!
язык румынский ● Формат EPUB ● страницы 160 ● ISBN 9786063319648 ● Размер файла 1.1 MB ● издатель Litera Media Group ● город San Antonio ● Страна US ● опубликованный 2017 ● Загружаемые 24 месяцы ● валюта EUR ● Код товара 5400158 ● Защита от копирования без

Больше книг от того же автора (ов) / редактор

758 329 Электронные книги в этой категории