„Am primit romanul ăsta exact așa: gata scris. Mi l-a dăruit, la ceas de seară, un bărbat ciudat, cu un ochi ceva mai mare decât celălalt. Nu s-a prezentat, i-am aflat mai târziu numele. Mi-a spus că are încredere în mine și că eu voi ști mai bine ce să fac cu manuscrisul lui. L-am întrebat despre ce e vorba înăuntru. Mi-a spus că despre lucruri mici, aproape invizibile, despre o lupă și niște insecte, despre iubiri și cuvinte într-o limbă necunoscută. Mi-a zis că, dacă îmi place, îl pot semna eu, el n-o să se supere. M-a rugat la sfârșit să-i promit însă că nu-i voi schimba titlul ăsta imposibil: Cexina Catapuxina. I-am promis. Mi-a strâns mâna, apoi a plecat. Sper că, oriunde ar fi acum, îi e bine.” (Matei Florian)