Sebastian Faulks 
Acolo Unde Imi Bate Inima [EPUB ebook] 

Support

Londra, 1980. Robert Hendricks, psihiatru și scriitor consacrat, și-a ascuns atât de adânc în memorie amintirile tulburătoare din al Doilea Război Mondial, încât viața lui personală a ajuns marcată de singurătate și depresie. Pe neașteptate, primește o scrisoare din partea unui anume Alexander Pereira, neurolog și veteran al Marelui Război, care se pretinde un admirator al lucrării de specialitate publicate de Robert. Scrisoarea îl poartă în casa unui bătrân, pe o insulă stâncoasă, retrasă, în sudul Franței, și într-un vârtej de amintiri: copilăria sa ca băiat englez fără tată, masacrul la care a fost martor și rana pe care nu mai ține minte cum a căpătat-o ca tânăr ofițer în război și, mai presus de toate, dragostea vieții sale, devastatoare, pentru o italiancă, „L”, cunoscută în timpul războiului.
Profund tulburătoare și scrisă cu măiestrie, Acolo unde îmi bate inima de Sebastian Faulks este o cronică a secolului XX, o dramă impresionantă despre nebunia războiului și despre puterea iubirii, la fel de „convingătoare și de vie ca toate textele cu care ne-a obișnuit autorul de la Cântecul păsărilor încoace” (The Guardian).
„Sebastian Faulks scrie ca un Hemingway modern, adăugând poveștii sale umor, dragoste și dramă într-un mod care depășește alte scrieri similare… Acolo unde îmi bate inima ar putea fi una dintre cele mai bune creații despre iubirea pierdută în război, în rând cu Casablanca și Fiesta.”

€5.62
payment methods
Buy this ebook and get 1 more FREE!
Language Romanian ● Format EPUB ● Pages 432 ● ISBN 9786063367519 ● File size 3.5 MB ● Publisher Litera Media Group ● City San Antonio ● Country US ● Published 2017 ● Downloadable 24 months ● Currency EUR ● ID 7673097 ● Copy protection without

More ebooks from the same author(s) / Editor

40,694 Ebooks in this category