Sidney Sheldon 
Spune-mi ce visezi [EPUB ebook] 

Support

Ashley Patterson este convinsă că este urmărită, însă hărțuitorii obsedați par să facă parte dintr-o altă lume, nu a ei. Căci Ashley, specialistă în computere într-un mic orășel din Silicon Valley, duce o viață extrem de liniștită și retrasă. Colega ei de serviciu, Toni Prescott, este o fire total diferită – voluntară și neinhibată, spune întotdeuna ce gândește și flirtează cu necunoscuți întâlniți pe internet. Iar Alette Peters preferă să viziteze muzee sau să își petrecă timpul în compania iubitului ei pictor.

Cele trei femei par să nu aibă nimic în comun – până când o serie de crime oribile, în care victimele sunt bărbați uciși în cele mai groaznice moduri, declanșează un val de panică în întrega țară. Probele găsite la locul crimelor duc la o singură arestare, dar acesta este doar începutul. Căci ce urmează va reprezenta unul dintre cele mai bizare procese ale secolului – iar verdictul și consecințele lui vor dezgropa secrete din trecut ce vor schimba pentru totdeauna viitorul celor implicați.

Sidney Sheldon rămâne unul dintre cei mai de succes autori din lume, cu peste 300 de milioane de cărți vândute și traduse în zeci de limbi. Este singurul scriitor deținător al premiilor Oscar, Tony și Edgar.

€2.81
payment methods
Buy this ebook and get 1 more FREE!
Language Romanian ● Format EPUB ● Pages 240 ● ISBN 9786063318030 ● File size 1.2 MB ● Publisher Litera Media Group ● City San Antonio ● Country US ● Published 2017 ● Downloadable 24 months ● Currency EUR ● ID 5400136 ● Copy protection without

More ebooks from the same author(s) / Editor

781,558 Ebooks in this category