„Moștenirea’ pe care le-o transmitem copiilor noștri va fi în măsură să le afecteze creierul sau chiar patrimoniul genetic? Totul este oare scris dinainte sau fiecare are resurse, unele chiar nebănuite, care îi permite de multe ori să treacă prin aceste momente dificile mai puțin afectat decât era de așteptat? Odată scăpați din infern, putem oare spera că ne vom reface? Cartea de față va încerca să răspundă la toate aceste întrebări. Este o invitație la o călătorie științifică, pe care autorul o propune cu gândul de a face mai clară psihologia umană. Alternând rezultatele pe care ni le oferă cercetarea în domeniu cu reflecțiile personale și ilustrările clinice, această lucrare ne dă posibilitatea să ne întrebăm cum ne-au influențat sănătatea viața pe care am avut-o, educația pe care am primit-o și propriii noștri părinți.
Cyril Tarquinio este psiholog, profesor de psihologia sănătății și psihologie clinică la Université de Lorraine (Metz), fondator al Centrului Pierre Janet de la Université de Lorraine, supervizor EMDR. A scris numeroase lucrări de psihologie clinică și psihoterapie.
Fără nicio îndoială, una din primele traume pe care le putem trăi este cauzată de lipsa dragostei. Să faci copii este mai degrabă simplu. Putem spune că natura este aproape perfectă și mecanismul destul de bine uns: întâlnirea, chiar accidentală, dintre un ovul și un spermatozoid duce în general, din negura timpurilor, la o sarcină și adesea la o naștere. La drept vorbind, problemele încep cel mai adesea atunci când se discută despre venirea pe lume a unui copil, mai ales atunci când această eventualitate nu figura în programul de festivități. Felul în care va fi întâmpinat acest fetus, dar și copilul sau adolescentul care va deveni el într-o bună zi este un aspect care nu trebuie neglijat și care, dacă nu i se acordă suficientă atenție, îl poate marca pentru totdeauna pe noul născut atât din punct de vedere psihic, cât și fizic.
Cyril Tarquinio
În cadrul profesiei de psihoterapeut, am fost adesea confruntați cu victimele unor accidente în urma cărora acestea au rămas uneori cu infirmități grave. Pentru cel care a avut un corp în perfectă stare de sănătate, aceste handicapuri fizice presupun de obicei un proces de doliu pentru cel care a fost, așa încât respectiva persoană să își poată plasa energia într-o nouă identitate și să se reinventeze cu un corp uneori amputat. Toate acestea necesită timp și resurse uriașe, ceea ce nu este la îndemână tuturor. Aici intervine cu siguranță reziliența, capacitatea de a transforma nenorocul pe care îl avem în tot ce poate fi mai bun pentru noi, până dincolo de ce ne putem imagina, fapt care îi va surprinde pe toți.
Cyril Tarquinio