Alfred Adler 
Cunoasterea Omului [EPUB ebook] 

สนับสนุน

Publicată inițial în 1927, Cunoașterea omului este la fel de relevantă astăzi ca și atunci, un ghid esențial pentru aceia dintre noi care doresc să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și rolul lor în societate. Prin expunerea detaliată, exemplificată prin studii de caz, a unora dintre conceptele sale cheie – complexul de inferioritate și cel de superioritate, compensarea și supracompensarea, sentimentul de comuniune socială, analiza amintirilor și a viselor, constelația familială, locul ocupat de individ în cadrul sistemului familial sau omul ca ființă socială –, autorul demonstrează în ce mod perturbă comportamentele disfuncționale ale unei persoane armonia întregii colectivități și ne îndrumă către o analiză și cunoaștere de sine menite să ne ajute să identificăm și să corectăm propriile zone de vulnerabilitate, contribuind, astfel, la binele comunității, dar și la propriul echilibru emoțional.
O introducere excelentă în principalele teme ale psihologiei individuale ale lui Adler, atât pentru profesioniștii din domeniu, cât și pentru studenții la psihologie și pentru publicul larg.

€4.22
วิธีการชำระเงิน
ซื้อ eBook เล่มนี้และรับฟรีอีก 1 เล่ม!
ภาษา โรมาเนีย ● รูป EPUB ● หน้า 304 ● ISBN 9786063357077 ● ขนาดไฟล์ 1.2 MB ● สำนักพิมพ์ Litera Media Group ● เมือง San Antonio ● ประเทศ US ● การตีพิมพ์ 2019 ● ที่สามารถดาวน์โหลดได้ 24 เดือน ● เงินตรา EUR ● ID 7449591 ● ป้องกันการคัดลอก ไม่มี

หนังสืออิเล็กทรอนิกส์เพิ่มเติมจากผู้แต่งคนเดียวกัน / บรรณาธิการ

20,288 หนังสืออิเล็กทรอนิกส์ในหมวดหมู่นี้