Redfern Nick 
Conspirațiile NASA. Adevărul din spatele aselenizărilor, fotografiilor cenzurate și Chipului de pe Marte [EPUB ebook] 

สนับสนุน

Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu (NASA) a fost înființată pe 29 iulie 1958. Încă din primele zile, aceasta s-a aflat în avangarda eforturilor de explorare a spațiului cosmic, iar rezultatele acestora s-au văzut în misiunile selenare Apollo, în stația spațială Skylab, precum și în naveta spațială, așa cum o știm noi astăzi. De-a lungul timpului, de NASA au fost legate multe operațiuni de mușamalizare și ascundere a adevărului la cele mai înalte niveluri. Iată câteva dintre faimoasele „secrete“ păstrate de NASA:


  • Ipoteza că aselenizările Apollo din perioada 1969-1972 au fost, de fapt, simulate, ca parte a efortului de a demonstra superioritatea militară și tehnologică față de fosta Uniune Sovietică.

  • Controversatul „Chip uman de pe Marte“ – despre care mulți cred că ar fi o structură sculptată, creată în trecutul îndepărtat de marțienii indigeni, care între timp au dispărut.

  • Numele informatorilor secreți din cadrul NASA care au încercat să deconspire cele mai strașnic păzite secrete ale organizației cu privire la interacțiunile dintre guvernul american și extratereștri.


Cuprins:

Mulțumiri

Introducere


  • Implicarea extratereștrilor

  • De la Mercury la Gemini

  • Prăbușirea de la Kecksburg

  • Apollo. Zboruri imaginare?

  • Conexiunea cu Zona 51

  • O epidemie de origine extraterestră

  • Europa anilor 1970

  • Frații din spațiu

  • Mac Tonnies față în față cu marțienii

  • OZN-uri prăbușite în Bolivia

  • Sabotarea navetelor spațiale

  • Răpirile extraterestre și NASA

  • Monștrii NASA

  • Deschiderea dosarelor X ale NASA

  • Roswell și astronautul

  • Fotografii cenzurate

  • Atacul computerelor NASA
  • Concluzie: Trecut, prezent și viitor

    Note

    Bibliografie

    €6.24
    วิธีการชำระเงิน
    ซื้อ eBook เล่มนี้และรับฟรีอีก 1 เล่ม!
    ภาษา โรมาเนีย ● รูป EPUB ● หน้า 414 ● ISBN 9786068309590 ● สำนักพิมพ์ Lifestyle Publishing ● การตีพิมพ์ 2016 ● ที่สามารถดาวน์โหลดได้ 3 ครั้ง ● เงินตรา EUR ● ID 4264005 ● ป้องกันการคัดลอก Adobe DRM
    ต้องใช้เครื่องอ่านหนังสืออิเล็กทรอนิกส์ที่มีความสามารถ DRM

    หนังสืออิเล็กทรอนิกส์เพิ่มเติมจากผู้แต่งคนเดียวกัน / บรรณาธิการ

    126,847 หนังสืออิเล็กทรอนิกส์ในหมวดหมู่นี้