Bruno Schulz 
Prăvăliile de scorțișoară [EPUB ebook] 
Sanatoriul sub semnul clepsidrei

Destek

„Bruno Schulz și-a câștigat, cu doar câteva proze, locul alături de giganți precum Kafka sau Borges.’ Sjón
Moartea prematură a lui Bruno Schulz, victimă a naziștilor, este una dintre marile pierderi ale literaturii moderne. Cât a trăit, prozele sale nu au avut parte de o primire critică favorabilă, însă după război, vestea talentului său excepțional i-a câștigat cititori în toată lumea. Volumul de față reunește cele două volume de proză publicate de autor în timpul vieții, într-o nouă traducere, prima de acest fel după anii 1970. Bruno Schulz publica în 1934 Prăvăliile de scorțișoară, o nuvelă ce își implica personajele în ritmurile nebunești ale unei naturi scăpate de sub control, implacabile, iar în 1937, Sanatoriul sub semnul clepsidrei, volum ce punea în discuție dimensiunea temporală, creând și jucându-se cu realități alternative.
„De fiecare dată când îi deschid cărțile, sunt la fel de uimit să descopăr cum acest scriitor, o ființă ce arareori și-a părăsit orășelul de provincie în care trăia, a creat pentru noi o întreagă lume separată, o dimensiune alternativă a realității. Povestirile lui creează un univers fantastic, mitologia privată a unei familii.’ David Grossman

€8.85
Ödeme metodları
Bu e-kitabı satın alın ve 1 tane daha ÜCRETSİZ kazanın!
Dil Romen ● Biçim EPUB ● Sayfalar 368 ● ISBN 9786069786574 ● Dosya boyutu 2.5 MB ● Yayımcı PublishDrive ● Yayınlanan 2023 ● İndirilebilir 24 aylar ● Döviz EUR ● Kimlik 9052919 ● Kopya koruma olmadan

Aynı yazardan daha fazla e-kitap / Editör

67.460 Bu kategorideki e-kitaplar