Conrad Joseph 
Lord Jim [EPUB ebook] 

Destek

Jim este secundul vasului „Patna“ și, din cauza unui accident, vasul este amenințat să se scufunde. Convins că vasul nu mai are nici o șansă, Jim îl părăsește alături de ceilalți câțiva ofițeri și se salvează, lăsându-i pe cei de la bord în voia sorții.

Dar „Patna“ are să fie salvat de un vapor francez, iar Jim și ofițerii sunt chemați în fața unui tribunal naval. Ei sunt acuzați de încălcarea acelei legi elementare care spune că orice om în stare să acționeze datorează loialitatea și sentimentul solidarității față de cei aflați în pericol. Acuzația este cu atât mai gravă cu cât inculpații erau ofițerii navei, deci trebuiau să fie ultimii care părăsesc locul dezastrului. Jim trebuie să suporte consecințele judecății, adică anularea brevetului de marinar, dar mai greu de suportat i se par remușcările, conștiința că e un om copleșit de slăbiciuni pe care nu poate să le stăpânească, gândul că a pierdut încrederea oamenilor pe care i-a părăsit când erau în mare primejdie.

Strădaniile lui Jim de a-și ispăși vina constituie materialul care compune partea a doua a romanului, mai bogată narativ. În timpul procesului, apare un anume căpitan Marlow, personaj care inițial este confesorul lui Jim, și care preia povestirea, ducând-o până la capăt.

Marlow este cel care îl ajută pe Jim să pornească pe un drum care să-l angajeze din nou în viață, să-l restabilească, însă Jim trăiește cu sentimentul că orice ar face nu este suficient pentru a-și compensa vina.

€5.91
Ödeme metodları
Bu e-kitabı satın alın ve 1 tane daha ÜCRETSİZ kazanın!
Dil Romen ● Biçim EPUB ● Sayfalar 337 ● ISBN 9789737013231 ● Yayımcı Dexon Office ● Yayınlanan 2016 ● İndirilebilir 6 kez ● Döviz EUR ● Kimlik 3036107 ● Kopya koruma Adobe DRM
DRM özellikli bir e-kitap okuyucu gerektirir

Aynı yazardan daha fazla e-kitap / Editör

43.371 Bu kategorideki e-kitaplar