SERIA „CASA PĂCATELOR“
Unele uși sunt făcute să rămână închise…
Am făcut o greșeală fatală. Nu ar fi trebuit să privesc vreodată în spatele ușii care ducea în lumea lui interzisă.
Dar am făcut-o, iar acum sunt prizonieră. Prinsă în capcană de bărbatul pe care credeam că îl iubesc. Bărbatul în care, cu nesăbuință, am avut încredere. Bărbatul după care, în ciuda minciunilor și a înșelătoriilor, continui să tânjesc.
Doar el îmi poate topi voința cu o singură șoaptă aspră, mă poate face să mă abandonez dorinței pe care o trezește în mine cu atâta ușurință. Și totuși, dacă vreau să supraviețuiesc, trebuie să găsesc o cale de scăpare. Fiindcă altfel, mi-e teamă că voi fi consumată de lumea lui întunecată care, în cele din urmă, știu că mă va distruge.
Și voi fi pentru totdeauna pierdută în primejdioasa Casă a Păcatelor…
„Un roman plin de emoții dure și tulburătoare! Naughton țese o poveste în care dorința, răzbunarea și loialitatea împărțită se împletesc perfect.“
USA Today
ELISABETH NAUGHTON a scris peste 30 de romane, trecând cu ușurință prin diverse genuri. Cărțile ei au intrat în topurile New York Times, USA Today și Wall Street Journal, și a câștigat premiul RITA al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste pentru „Cel mai bun roman de suspans romantic“.
Elisabeth Naughton
Sclava iubirii [EPUB ebook]
Sclava iubirii [EPUB ebook]
Придбайте цю електронну книгу та отримайте ще 1 БЕЗКОШТОВНО!
Мова Румунська ● Формат EPUB ● Сторінки 320 ● ISBN 9786060733003 ● Розмір файлу 1.8 MB ● Видавець Litera Media Group ● Місто San Antonio ● Країна US ● Опубліковано 2019 ● Завантажувані 24 місяців ● Валюта EUR ● Посвідчення особи 7673045 ● Захист від копіювання без