Pico Iyer 
Calea deschisă. Călătoria în jurul lumii a celui de-al XIV-lea Dalai Lama [EPUB ebook] 

Підтримка

De mai bine de trei decenii, Pico Iyer, unul dintre cei mai apreciați autori de cărți de călătorie, este prieten cu Dalai Lama. Pe parcursul acestor ani, prin intermediul unor conversații intime, a ajuns să îl cunoască așa cum doar puțini se pot lăuda că îl știu. În paginile acestei cărți, Iyer realizează un portret unic al uneia dintre cele mai insolite personalități a timpului nostru, explicând ideile și activitatea lui Dalai Lama despre politică, știință, tehnologie și religie.
Acest volum nu este o biografie, ci o analiză jurnalistică extinsă despre o persoană care a adunat înțelepciune cât pentru mai multe vieți, așa cum cred budiștii tibetani. Iyer își organizează observațiile prin descrieri inteligente ale diferitelor aspecte ale activității și personalității lui Dalai Lama: personalitate, călugăr, filosof, politician. Aceasta îi permite să sondeze diverse laturi ale Sfinției Sale, Iyer reamintind cititorilor de anumite paradoxuri: Dalai Lama este profund empiric și, cu toate acestea, are convingeri, precum reîncarnarea, care desfid observația. Este o persoană publică, dar la fel de mult este extrem de implicat în practicile religioase elaborate. Scopul acestei cărți este, în cele din urmă, simplu: să ni-l prezinte pe omul Dalai Lama.

€4.92
методи оплати
Придбайте цю електронну книгу та отримайте ще 1 БЕЗКОШТОВНО!
Мова Румунська ● Формат EPUB ● Сторінки 228 ● ISBN 9786063314513 ● Розмір файлу 1.1 MB ● Видавець Litera Media Group ● Місто San Antonio ● Країна US ● Опубліковано 2017 ● Завантажувані 24 місяців ● Валюта EUR ● Посвідчення особи 5400096 ● Захист від копіювання без

Більше електронних книг того самого автора / Редактор

40 490 Електронні книги в цій категорі