Susan Elizabeth Phillips 
Un partener ideal [EPUB ebook] 

Підтримка

Dr. Jane Darlington, profesor de fizică și un adevărat geniu, își dorește cu disperare un copil. Dar să găsească un tată potrivit pare o adevărată provocare. Jane a fost un copil precoce, cu o inteligență ieșită din comun, și de aceea nu a fost niciodată acceptată de cei de vârsta ei în copilărie și în adolescență. Așa că acum este hotărâtă să facă tot posibilul ca să-și scutească propriul copilul de suferințele pe care a fost nevoită să le îndure. Asta înseamnă că trebuie să găsească un tată foarte special pentru copilul ei, care să contrabalanseze mintea ei sclipitoare – adică un bărbat căruia să-i placă mai mult să-și exerseze mușchii decât mintea. Iar pentru asta este dispusă să joace rolul unei prostituate de lux, pentru o noapte cu fundașul legendar al echipei Chicago Stars.
Cal Bonner pare alegerea ideală – căci orice fotbalist are, nu-i așa, calități fizice impresionante, dar o minte invers proporțională cu acestea. Este chipeș și comportamentul lui nu pare să denote o inteligență deosebită – ba dimpotrivă.
Dr. Jane va afla prea târziu că Bonner este mult mai isteț decât lasă să se înțeleagă. În plus, este foarte hotărât să dea cu totul peste cap planul ei atent pus la punct – și să-i răpească inima pentru totdeauna.

€2.81
методи оплати
Придбайте цю електронну книгу та отримайте ще 1 БЕЗКОШТОВНО!
Мова Румунська ● Формат EPUB ● Сторінки 400 ● ISBN 9786063365119 ● Розмір файлу 1.7 MB ● Видавець Litera Media Group ● Місто San Antonio ● Країна US ● Опубліковано 2017 ● Завантажувані 24 місяців ● Валюта EUR ● Посвідчення особи 7634786 ● Захист від копіювання без

Більше електронних книг того самого автора / Редактор

751 402 Електронні книги в цій категорі