Becky Taylor 
Romii [EPUB ebook] 

Ủng hộ
Bìa của Becky Taylor: Romii (ePUB)

Țiganii, romii și nomazii sunt unii dintre cei mai marginalizați și mai defavorizați oameni din lume, în pofida faptului că sunt prezenți pe tot globul. Indiferent ce fac sau unde locuiesc, rareori sunt văzuți ca având un loc al lor într‑o țară, fie geografic, fie social. Cartea își propune să fie nu doar o introducere în istoria popoarelor rome, ci mai ales să demonstreze felul în care istoria lor se întrepătrunde cu istoria mare a lumii. Lucrarea prezintă traseul romilor în timp și spațiu: de la rădăcinile lor în subcontinentul indian, la migrația în vestul Europei trecând prin Imperiile Bizantine și Otomane și, apoi, la migrația în America și la locul pe care îl au în lumea contemporană.

Această istorie a romilor demonstrează că experiențele lor ne oferă o modalitate de a înțelege societatea mai largă și relația acesteia cu străinii și imigranții, atât în trecut, cât și în prezent. Perspectiva este una integratoare, în care aceste popoare nu sunt privite ca fiind separate de societățile în care au trăit și neatinse de istorie, ci experiențele lor sunt încadrate în contextul schimbărilor istorice mai largi. Ca să putem înțelege istoria lor, trebuie să luăm în considerare întemeierea și decăderea imperiilor, Reforma și Contrareforma, diferitele războaie, expansiunea statelor, Iluminismul, naționalismul, modernitatea și Holocaustul, precum și reglementarea în creștere a societății moderne. Este la fel de mult o istorie a noastră, pe cât este o istorie a „celorlalți”.

În cele din urmă, Taylor demonstrează că istoria nu este întotdeauna legată de progres: locul țiganilor și al nomazilor rămâne la fel de contestat și incert astăzi, așa cum a fost la prima lor sosire în vestul Europei în secolul al XV-lea.

€9.10
phương thức thanh toán
Mua cuốn sách điện tử này và nhận thêm 1 cuốn MIỄN PHÍ!
Ngôn ngữ tiếng Ru-ma-ni ● định dạng EPUB ● Trang 298 ● ISBN 9786067484755 ● Phiên dịch Becky Taylor ● Nhà xuất bản PublishDrive ● Được phát hành 2023 ● Có thể tải xuống 3 lần ● Tiền tệ EUR ● TÔI 8845899 ● Sao chép bảo vệ Adobe DRM
Yêu cầu trình đọc ebook có khả năng DRM

5.038.548 Ebooks trong thể loại này