Jodi Picoult 
O Scânteie De viață [EPUB ebook] 

Ủng hộ

Ziua călduroasă de toamnă începe ca oricare alta la Centru – o cli­nică în care găsesc ajutor la nevoie femeile din statul Mississippi, stat în care funcționează una dintre cele mai severe legislații în privința avortului. Apoi, spre sfârșitul dimineții, un bărbat dispe­rat și îndurerat deschide focul, luându-i ostatici pe toți cei prezenți.
Sosit la fața locului, Hugh Mc Elroy, un negociator al poliției, încearcă să ia legătura cu bărbatul și află, cu groază, că fiica sa de cincisprezece ani, Wren, se află în clinică. Dar Wren nu este singură. Alături de ea se află o asistentă care își depășește propria panică pentru a salva viața unei femei rănite; un medic care își face meseria nu în ciuda credinței sale, ci datorită acesteia; o protestatară pro-viață, deghizată în pacientă, care se găsește în fața aceleiași furii pe care ea însăși a simțit-o cândva; o tânără care a venit să avorteze și bărbatul extrem de tulburat, care a jurat să-și facă auzită vocea.
În acest roman captivant, nuanțat și bine documentat, Jodi Picoult abordează o temă complicată, reluând dezbaterea asupra opoziției dintre dreptul femeii de a alege și sacralitatea vieții, încă din momentul concepției.
„Picoult la superlativ… Un roman oportun, echidistant și care va inspira cu siguranță dezbateri.“
The Washington Post
„Narațiunea convingătoare a lui Jodi Picoult, care merge pe firul descendent al evenimentelor, explorează cu competență probleme sociale controversate.“
US Weekly

€5.62
phương thức thanh toán
Mua cuốn sách điện tử này và nhận thêm 1 cuốn MIỄN PHÍ!
Ngôn ngữ tiếng Ru-ma-ni ● định dạng EPUB ● Trang 368 ● ISBN 9786063357794 ● Kích thước tập tin 1.8 MB ● Nhà xuất bản Litera Media Group ● Thành phố San Antonio ● Quốc gia US ● Được phát hành 2019 ● Có thể tải xuống 24 tháng ● Tiền tệ EUR ● TÔI 7450626 ● Sao chép bảo vệ không có

Thêm sách điện tử từ cùng một tác giả / Biên tập viên

790.777 Ebooks trong thể loại này