Karl Ove Knausgard 
Lupta mea. Dansând în întuneric [EPUB ebook] 

Ủng hộ

Proaspăt absolvent de liceu, Karl Ove se mută într-un sat de pescari din nordul îndepărtat al Norvegiei pentru a lucra ca profesor. Nu se dovedește însă interesat de slujba în sine – sau de orice altă slujbă. Singurul lui scop este să economisească bani și să înceapă să scrie. Totul merge bine, dar, pe măsură ce nopțile devin mai lungi, viața lui ia o întorsătură mai întunecată. Consumul de alcool îi provoacă episoade de amnezie completă, tentativele repetate de a-și pierde virginitatea se sfârșesc umilitor și, spre marea lui nefericire, ajunge să se îndrăgostească de una dintre elevele sale de treisprezece ani. Iar în tot acest timp, umbra tatălui planează tot mai amenințător asupra sa…

Dansând în întuneric este cea de-a patra carte a senzaționalei serii Lupta mea, care a fost numită de revista Guardian „poate cea mai semnificativă creație literară a vremurilor noastre”.

„… extrem de sincer, Knausgård… vrea să ne introducă în cotidianul vieții, care este uneori vizionar, alteori banal, alteori profund semnificativ, dar, prin forța lucrurilor, absolut obișnuit, pentru că ni se întâmplă pe tot parcursul vieții și tuturor…”

The New Yorker

 

„O reușită rară. Nici un scriitor din generația sa nu egalează combinația lui Karl Ove Knausgård de talent, stil, spirit de observație și originalitate…”

Dagens Næringsliv

€7.03
phương thức thanh toán
Mua cuốn sách điện tử này và nhận thêm 1 cuốn MIỄN PHÍ!
Ngôn ngữ tiếng Ru-ma-ni ● định dạng EPUB ● Trang 394 ● ISBN 9786063317132 ● Kích thước tập tin 1.4 MB ● Nhà xuất bản Litera Media Group ● Thành phố San Antonio ● Quốc gia US ● Được phát hành 2017 ● Có thể tải xuống 24 tháng ● Tiền tệ EUR ● TÔI 5400107 ● Sao chép bảo vệ không có

Thêm sách điện tử từ cùng một tác giả / Biên tập viên

771.468 Ebooks trong thể loại này