Putney Mary Jo 
Daruri periculoase [EPUB ebook] 

Ủng hộ

O poveste de dragoste originală și neobișnuită adusă de cea mai apreciată scriitoare de historical romance…

Atotputernicul Ranulph este fermecat de tânăra Leah ‒ o fată plăcută, dar banală ‒ și de modul minunat în care aceasta cântă la harpă. Dorindu-și din tot sufletul să o atragă pentru totdeauna pe tărâmurile sale, unde să se poată bucura atât de muzica ei, cât și de ea însăși, el o convinge să accepte un pact: îi oferă ceea ce ea doar visa, astfel încât să poată obține mult dorita popularitate în lumea bună, urmând ca el să își ceară ulterior răsplata.

Ranulph se ține de cuvânt, și astfel Leah devine deodată cea mai fermecătoare domniță, iar pretendenții nu întârzie să apară. Inima ei este curând cucerită de un tânăr căpitan, sufletul ei pereche, și fericirea sa nu cunoaște margini; însă când Ranulph consideră că este timpul ca și Leah să își îndeplinească partea de înțelegere, tânăra își dă seama că are de plătit un preț teribil – pierderea iubirii abia găsite și a tot ce prețuiește mai mult pe lume.

€0.80
phương thức thanh toán
Mua cuốn sách điện tử này và nhận thêm 1 cuốn MIỄN PHÍ!
Ngôn ngữ tiếng Ru-ma-ni ● định dạng EPUB ● Trang 98 ● ISBN 9786067414974 ● Kích thước tập tin 0.8 MB ● Nhà xuất bản Litera Media Group ● Thành phố San Antonio ● Quốc gia US ● Được phát hành 2016 ● Có thể tải xuống 24 tháng ● Tiền tệ EUR ● TÔI 4096836 ● Sao chép bảo vệ không có

Thêm sách điện tử từ cùng một tác giả / Biên tập viên

769.864 Ebooks trong thể loại này