Simon Sebag Montefiore 
Sașenka [EPUB ebook] 

Ủng hộ

De la autorul bestsellerurilor Ierusalim și Într-o noapte de iarnă. O poveste zguduitoare despre pasiune și trădare, descoperită în arhivele secrete KGB

Iarna lui 1916: Sankt Petersburg. Rusia e în pragul revoluției. În fața Institutului Smolnîi pentru Fete din Înalta Societate, Sașenka, fiica de doar șaisprezece ani a baronului Zeitlin, este așteptată de către guvernanta sa, dar și de poliția secretă a Țarului… Frumoasă și aprigă, Sașenka este captivată de noua ideologie bolșevică și intră în jocul periculos al conspirației și seducției. Douăzeci de ani mai târziu, e căsătorită cu un membru de seamă al partidului comunist și are doi copii. Însă idila interzisă cu un scriitor are consecințe devastatoare pentru familia sa.

„Această saga surprinde atât zbuciumul unei elite bolșevice căzute în dizgrație, cât și paradoxurile istoriei pe care avem impresia că o cunoaștem.“ – The Independent

„Cu frumusețea ireală, cu distincția care trece dincolo de avere sau clasă socială și cu idealurile sale sincere care au costat-o atât de mult, Sașenka reușește să ne cucerească definitiv.“ – The Spectator

„Montefiore se dovedește a fi un povestitor inegalabil, cu un stil precis, care te marchează.“ – Wall Street Journal

„Pe coridoarele acestei aripi a închisorii era un du-te-vino continuu: bărbați și femei erau aruncați în celulele lor, aduși la interogatorii, trimiși în lunga călătorie din exilul siberian. Unii plângeau cu sughițuri, alții dormeau; întreg spectrul vieții era adunat aici. Jandarmul din spa­tele ghișeului își tot îndrepta privirea către Sașenka, de parcă aceasta ar fi fost un păun într-o cocină de porci.“

€9.25
phương thức thanh toán
Mua cuốn sách điện tử này và nhận thêm 1 cuốn MIỄN PHÍ!
Ngôn ngữ tiếng Ru-ma-ni ● định dạng EPUB ● Trang 704 ● ISBN 9786067195828 ● Kích thước tập tin 1.3 MB ● Nhà xuất bản Trei ● Quốc gia GB ● Được phát hành 2015 ● Có thể tải xuống 24 tháng ● Tiền tệ EUR ● TÔI 4997891 ● Sao chép bảo vệ Adobe DRM
Yêu cầu trình đọc ebook có khả năng DRM

Thêm sách điện tử từ cùng một tác giả / Biên tập viên

789.885 Ebooks trong thể loại này