Susan David 
Agilitatea Emoțională [EPUB ebook] 

Ủng hộ

Drumul către împlinirea personală şi profesională este rareori uşor. Ce îi desparte pe cei care ating succesul de cei care nu reuşesc? Răspunsul este agilitatea emoţională, un concept nou şi revoluţionar în psihologie care ne permite să navigăm printre suişurile şi coborâşurile vieţii. Renumitul psiholog Susan David a descoperit că, indiferent cât de creativi sau de inteligenţi suntem, indiferent de tipul nostru de personalitate, agilitatea emoţională, adică modul în care gestionăm lumea noastră interioară – gândurile, sentimentele şi discursul cu sine –, este ceea ce determină în final cât de mult succes vom avea. Oamenii se vor confrunta mereu cu capcane care îi pot duce în direc ţia greşită: îndoiala de sine, ruşinea, tristeţea, teama sau mânia. Cei care au agilitate emoţională nu sunt imuni la stres şi greşeli. Diferenţa este că aceştia ştiu cum să se adapteze, să îşi pună acţiunile în acord cu valorile personale şi să facă schimbări mici, dar semnificative care le vor aduce o viaţă pe deplin împlinită.
Dr. SUSAN DAVID este psiholog la Facultatea de Medicină Harvard, cofondator şi codirector al Institutului pentru Coaching de la spitalul Mc Lean şi CEO al Evidence Based Psychology, o companie de consultanţă în afaceri. A colaborat cu instituţii şi companii precum ONU, Ernst & Young şi Forumul Economic Mondial. Articolele sale au apărut în numeroase publicaţii, printre care Harvard Business Review, Time, Fast Company şi The Wall Street Journal.

€4.22
phương thức thanh toán
Mua cuốn sách điện tử này và nhận thêm 1 cuốn MIỄN PHÍ!
Ngôn ngữ tiếng Ru-ma-ni ● định dạng EPUB ● Trang 272 ● ISBN 9786063359859 ● Kích thước tập tin 1.2 MB ● Nhà xuất bản Litera Media Group ● Thành phố San Antonio ● Quốc gia US ● Được phát hành 1900 ● Có thể tải xuống 24 tháng ● Tiền tệ EUR ● TÔI 7458071 ● Sao chép bảo vệ không có

Thêm sách điện tử từ cùng một tác giả / Biên tập viên

102.067 Ebooks trong thể loại này